Turismul şi „seriozitatea” oamenilor Elenei Udrea Editorial
  • admin
  • 0 comentarii
  • 27 Vizualizări

Turismul şi „seriozitatea” oamenilor Elenei Udrea

alex_poza_noua_07bcb0.jpgAm anunţat în decursul acestei săpptămâni, în două zile consecutive, că primarii din Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan, respectiv din Sovata, Peter Ferencz, sunt invitaţii Elenei Udrea la Gala România – Premiile de Excelenţă în Turism, eveniment organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului la Palatul Parlamentului din capitală, în data de 19 ianuarie. Adică azi. M-am bucurat şi cred că toţi locuitorii judeţului au făcut la fel aflând că şi Mureşul este reprezentat de cineva la manifestare. Mai ales că este vorba despre o reprezentare pe merit, atât Sighişoara şi Sovata fiind două destinaţii foarte atractive atât pentru turiştii din ţară cât şi pentru cei străini.
Ideea de a organiza o asemenea manifestare în care să fie evidenţi şi premiaţi cei care au performanţe în domeniul turismului mi se pare remarcabilă, turismul fiind un domeniu cu potenţial ridicat pentru economia ţării, dovadă că în alte ţări se trăieşte bine mersi din aşa ceva. Evident, vorbesc despre state care au potenţial mai scăzut decât al nostru. Însă care au un marketing mult mai bun…
Am primit ieri un e-mail de la biroul de presă al Primăriei Sighişoara, în care eram anunţat că Gala s-a anulat. Cei de la minister le-au dat de veste că evenimentul va avea loc „când vor exista condiţii obiective pentru atingerea obiectivelor”. Am verificat ştirea şi pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului unde – surprinzător – nu era postat niciun fel de comunicat!
O regulă poate nescrisă, dar cât se poate de reală, spune că seriozitatea e un factor sine qua non pentru un turism de calitate. Brusc, mi-am amintit de un proverb francez… „Detaliile asigură calitatea”, madame Udrea!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE