Revendicările tinerilor mânioși din Cluj-Napoca, Tîrgu-Mureș și București Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 40 Vizualizări

Revendicările tinerilor mânioși din Cluj-Napoca, Tîrgu-Mureș și București

1. Demisia președintelui Traian Băsescu
2. Demisia Guvernului
3. Anularea proiectului de lege privind alegerile comasate
4. Reformarea sistemului public de Sănătate în conformitate cu principiile justiției sociale și echității
5. Anularea contractului de la Roșia Montană și includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO 6. Alocarea a minim 6% din PIB pentru Educație și reforma Învățământului prin participarea și consultarea directă a cadrelor didactice, a studenților, a elevilor și a societății civile.
6.a Adoptarea statutului studentului de către Parlament.
6.b Îmbunătățirea și respectarea reglementărilor legale privind transparența decizională în procesul administrativ în universități și licee.
7. Renegocierea contractelor cu privire la resursele energetice și de materii prime de interes național. 8. Reforma clasei politice și a legislației privind partidele politice în conformitate cu principiile descentralizării și regionalizării.
8.a Limitarea drastică a ordonanțelor de urgență pe legile cadru și interzicerea asumării răspunderii guvernamentale
8.b Două mandate, maxim, pentru fiecare parlamentar.
8.c Interzicerea traseismului politic în timpul exercitării mandatului și în cadrul campaniei electorale sub sancțiunea pierderii mandatului.
8.d Amendarea absenteismului parlamentar și a votului la ”două mâini” (zece absențe într-o sesiune parlamentară = pierderea mandatului, un flagrant de vot dublu = pierderea mandatului). Încadrarea acțiunii ca o faptă de natură penală.
8.e Limitarea cheltuielilor privind cabinetele parlamentare, deplasările parlamentarilor și diurnele. Același principiu extins la toți demnitarii publici și a funcționarilor publici aflați în funcție de conducere.
8.f Reformă în justiție prin depolitizarea ministerului justiției. Un ministru al justiției apolitic numit de parlament.
9. Reforma administrativă prin definitivarea procesului de descentralizare și regionalizare.
9.a Crearea unor cadre democratice participative care să permită consultarea cetățenilor în afara ciclului electoral (exemple: bugete participative în cartiere, comisii de dialog social, referendumuri locale, inclusiv prin mijloace electronice)
9.b Îmbunătățirea legislației privind achizițiile publice urmărind transparența totală și consultarea societății civile.
10. Renegocierea acordurilor cu FMI și Banca Mondială. Datoria externă uriaşă pe care și-a asumat-o actualul guvern este sursa îndatorării și sărăcirii României pe termen lung, în condițiile în care populația trebuie să suporte returnarea împrumuturilor prin impunerea unor măsuri de austeritate.
11. Majorarea salariilor și pensiilor printr-o distribuire echitabilă a bugetului public (de la Interne la Educație, de la Servicii de Informații la Sănătate, de la Apărare la Cultură) în condițiile în care aproximativ 40% din cheltuielile totale de personal cu angajații din sectorul public sunt distribuite la Interne, Apărare și Servicii de Informații.
12. Criterii transparente și echitabile de finanțare a proiectelor culturale atât pentru instituții publice, cât și pentru sectorul cultural independent. 13. Reformă în Agricultură
13.a Crearea unor piețe de desfacere pentru producătorii autohtoni mici și mijlocii.
13.b Deblocarea fondurilor pentru dezvoltare rurală și pentru instalarea tinerilor fermieri și a fermelor de semisubzistență și subzistență
13.c Îmbunătățirea legislației privind asocierea fermierilor și accesabilitatea subvențiilor pentru Agricultură pe criteriile calității și cantității producției.
13.d Etichetarea produselor modificate genetic comercializate pe piața românească și un control strict al culturilor modificate genetic.
14. Crearea unui cadru legal viabil pentru integrarea persoanelor cu dizabilități în societate și asigurarea unui trai decent 15. Încurajarea multiculturalismului și sancționarea drastică a rasismului instituționalizat
16. Îmbunătățirea legislației privind controlul averilor demnitarilor și funcționarilor publici.
16.a Controlul și limitarea averilor reprezentanților cultelor.
17. Îmbunătățirea legislației privind prevenția și combaterea corupției precum și instituționalizarea activității de lobby.
17.a Promovarea unei legi privind activitatea de lobby.
18. Definitivarea reală a procesului de lustrație și implementarea acestuia.
19. Actualizarea legislației privind dreptul la liberă exprimare și adunările publice în concordanță cu principiul constituțional al libertății de exprimare.
20. Criterii de transparență și concurență în acordarea statutului de utilitate publicp diferitelor ONG-uri care activează în cadrul comunităților și care îndeplinesc condițiile de acordare.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE