Strângerea de semnături pentru un nou angiograf continuă Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 75 Vizualizări

Strângerea de semnături pentru un nou angiograf continuă

1_burta_benedek.jpgAsociaţia Prolegalitatea şi Asociaţia Transilvană de Terapie Transvasculară şi Transplat Kardiomed, în colaborare cu colectivul Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş au lansat din nou invitaţia târgumureşenilor de a se alătura campaniei ”Salvează-ţi Inima! Salvează-ţi Viaţa!” pentru strângerea de semnături necesare achiziţionării unui nou angiograf la Clinica de Cardiologie, condusă de prof. univ. dr. Benedek Imre. ”Vă invit să semnaţi listele pentru a putea din nou să merg la Ministerul Sănătăţii să le spun că am nevoie de un aparat nou”, s-a adresat prof. univ. dr. Benedek Imre, târgumureşenilor din cartierul Dâmbu Pietros. 
Cu ajutorul angiografului poate fi efectuat tratamentul prin cateter persoanelor aflate în risc de infarct miocardic acut, iar până la sfârşitul anului trecut rata tratamentului ajunsese la 74%. Pentru a continua performanţele obţinute şi pentru a scădea şi mai mult procentajul mortalităţii este nevoie de un angiograf performant, cu ajutorul căruia să fie realizate procedurile de cateterism. În prezent, angiograful aflat în dotarea Clinicii de Cradiologie Intervenţională este folosit din anul 2000 şi este deja uzat moral.
În urma primei ediţii a campaniei lansate la sfârşitul lunii noiembrie, anul trecut, s-au strâns circa 400 de semnături, însă organizatorii intenţionează să organizeze întâlniri cu târgumureşenii în toate cartierele din oraş pentru a strânge cât mai multe semnături înainte de a trimite încă o adresă Ministerului Sănătăţii pentru alocarea de fonduri necesare achiziţionării unui nou angiograf.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE