Home / Cultură / Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva – un spectacol despre ratare şi familie

Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva – un spectacol despre ratare şi familie

agnes.jpgVineri, 3 februarie, ora 19:00, la Teatrul Studio, a avut loc reprezentaţia spectacolului IADUL ESTE AMINTIREA FĂRĂ PUTEREA DE A MAI SCHIMBA CEVA de Jonas Gardell.
Distribuţia: Agnes – Raisa Ştiopoane, M.A. I, Viola – Ioana Decianu, M.A. I, Denise – Laura Mihalache, M.A. I, Kristina – Andrada Samoilă, M.A. I, Mama – Amelia Toaxen, actorie anul III.
Regia: Dana Lemnaru
Scenografia: László Ildikó
Grafica digitala: Szakács István
Dacă aţi văzut Gaiţele, atunci la fel mult o să vă placă şi Iadul este amintirea… Singura diferenţă consistentă e plasarea publicului pe scenă, ca la spectacolul Sex (să vă faceţi o idee).
Spectacolul, construit într-un realism psihologic obositor, nu reuşeşte să valorifice secvenţele din planul imaginar (scenele când apare mama şi fiica, Kristina – probabil în mintea lui Agnes), sunt jucate cu patetism, tern, fad, iar modalitatea regizorală de trecere în ireal e doar funcţională.
Două surori la vârsta a doua, la căpătâiul mamei agonizante. Agnes, sora cea mare, o fată bătrână, a cărei existenţă ni se dezvăluie a fi doar un şir de ratări. Viola, sora cea mică, o actriţă ratată şi frustrată, femeie de lume, are o fiică adolescentă. Mama (cea pe moarte, din partea reală/istă a poveştii) nu apare deloc, e doar personajul din spatele unei uşi, care atrage şi canalizează tot conflictul dramatic. Fiica…, în viziunea regizorului Dana Lemnaru, este un personaj insipid, aproape inexistent, poate aici regizorul şi-ar fi putut pune semnătura manipulând acest personaj cu mai multă creativitate, aşa… dacă ar fi să compar spectacolul cu un meci de tenis, Denise e doar un copil de mingi.
Remarcabil jocul acriţei Raisa Ştiopoane (masterantă în anul I), în rolul surorii mai mari, Agnes, care la început reuşeşte să susţină foarte bine un monolog lung, întreţinând atenţia publicului şi chiar dacă personajul său e construit cam grosolan, îi dă suficientă consistenţă şi coerenţă. De asemenea, integrează perfect, inseparabil, dualitatea personalităţii lui Agnes, loialitatea şi demenţa acesteia. Din păcate, mi se pare că a ratat cea mai importantă replică a spectacolului, când, arătându-i Violei fotografiile rupte ale mamei, rosteşte titlul spectacolui. E un moment care trebuia punctat, personajul ei tocmai ratează o minge de meci în setul trei şi de-aici partida se-ntoarce, Viola recupereză punctele pierdute şi în final câştigă meciul pe serviciul adversarei, întorcându-i nimicitor ultima minge.
Scenografia e austeră şi inexpresivă, iar utilizarea proiecţiilor nu-şi are rostul, singurul efect fiind distragerea atenţiei de la actori. Muzica… aproape că putea să nu fie, uneori, suprapusă cu imaginile scenice, te ducea cu gândul la Dr. Quinn.
Dacă tot am început… spectacolul e ca un meci de tenis în cinci seturi, un meci lung, de travaliu, cu mingi plesnite dintr-o parte în alta, un meci nespectaculos şi plictisitor până la urmă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

„Livada de vișini” în regia lui Harag György, sâmbătă seara pe TVR 3

Casa de Producție TVR prezintă sâmbătă, 13 iunie, ora 20, pe TVR 3 piesa de …