Alexandra Cotoi, educatoarea – ştiristă de la Gliga TV Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 353 Vizualizări

Alexandra Cotoi, educatoarea – ştiristă de la Gliga TV

6_8ef2a2.jpgAlexandra Cotoi este cu siguranţă cea mai cunoscută reporteră reghineancă care în ultimii ani şi-a câştigat o reputaţie de invidiat în rândul telespectatorilor după ce şi a lăsat amprenta în presă în cotidianul Zi de zi şi în prima televiziune din “oraşul viorilor” la Reghin. Şi pentru că îi plac provocările, în urmă cu doi ani şi jumătate a acceptat să fie pionier şi în proiectul omului de afaceri Daniel Gliga care a înfiinţat prima televiziune a omului simplu, Gliga TV.  
Reporter: Sunt câţiva ani buni de când intri zilnic în casele telespectatorilor din Reghin şi împrejurimi prin intermediul emisiunilor TV. Ce calităţi crezi că ai, ca să ţii telespectatorii cu ochii aţintiţi asupra ta?
Alexandra Cotoi:
De fiecare dată am încercat să ţin telespectatorii aproape prin subiectele de discuţii pe care le-am abordat, subiecte care ţin de viaţa cotidiană, de problemele pe care le întâmpinăm până la urmă, fiecare dintre noi. Apoi faptul că le vorbesc deschis şi le acord atenţie tuturor, indiferent de funcţia pe care o au. Cele mai plăcute momente sunt acelea când discut personal cu oamenii locului, când povestim fără a fi filmaţi, când îi întreb de sănătate. Acestea sunt principalele motive. Apoi genul de emisiuni pe care le avem în grila de programe: “Primarul la raport”, “Oameni şi destine”, Folclor mureşean”, “Transformarea”, în cadrul cărora le oferim altceva decât politică.
Rep.: Cum ai ajuns în echipa trustului Gliga TV?
A.C.:
Totul a început în 2009, în urma unui telefon primit de la Daniel Gliga, fondatorul GligaTV. Ne-am întâlnit şi am discutat despre ceea ce urma să devină GligaTV: televiziunea omului simplu, televiziunea unde fiecare poate să îşi exprime punctul de vedere referitor la problemele pe care le întâmpinăm zilnic. Mi-a plăcut proiectul şi am acceptat. De atunci, totul a decurs foarte bine, ne-am dezvoltat şi am ajuns astăzi să emitem în trei judeţe şi să deschidem GligaTV şi în Topliţa, devenind astfel primul post de televiziune de acolo.
Rep.: Ştiu că faci parte din “primul val” de reporteri tv reghineni şi poate singurul care a rămas în prime-time. Te consideri o norocoasă ?
A.C.:
Nu am pus niciodata astfel problema, pentru mine norocul înseamnă faptul că lucrez într-o echipă unită, profesionistă, cu mari realizări. Am avut foarte multe de învăţat de-a lungul timpului, dar acum lucrurile sunt altfel: la GligaTV sunt în faţa camerei, omul mă vede şi aşteaptă să îi ofer subiecte interesante şi nu vreau să dezamăgesc. Norocul pentru mine e faptul că fac parte din echipa GligaTV!
Rep.: Eşti întotdeauna o prezenţă agreabilă mereu în formă. Care e secretul siluetei tale?
A.C.:
Până de curând nu făceam nimic să mă menţin, dar de o lună am început să fac sport pentru tonifiere. Mănânc cât vreau, când vreau şi ce vreau! Nu mă înţelegeţi greşit, nu recomand nimănui această reţetă! Probabil şi ritmul de viaţă alert are un cuvânt de spus.
Rep: Pe lângă statutul de prezentatoare tv eşti şi educatoare. Cum  împaci ambele profesii?
A.C.:
Simplu, se completează una pe cealaltă. La grădiniţă am învăţat să vorbesc pe limbajul celor mici şi al părinţilor, iar asta m-a ajutat în televiziune, la fel cum ceea ce fac în televiziune mă ajută în învăţământ.  Se completează una cu cealaltă, şi spun eu că sunt apropiate ca domeniu de activitate, prin faptul că în ambele lucrez cu oameni. E foarte important să ştii să comunici în toate limbile „sociale”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE