Înotând prin nămeţi şi zloată Editorial
  • admin
  • 0 comentarii
  • 94 Vizualizări

Înotând prin nămeţi şi zloată

Erika_Marginean_noua_57.jpgObişnuiţi să fim mereu luaţi prin surprindere de capriciile vremii, mă aşteptam să aud şi acum aceeaşi placă. Dar anul acesta nimeni nu a fost surprins de sosirea iernii. Cu întârziere, dar piţiş-pitiş,  iarna a pus stăpânire pe toată ţara. Teii de pe strada mea nu şi-au lepădat încă frunzele ofilite şi s-au trezit acoperiţi de zăpadă. Să priveşti de la geam plapuma albă, groasă şi pufoasă, ce acoperă deopotrivă casele, maşinile, drumul şi trotuarul, e chiar o imagine de vis. Numai când trebuie să ieşi, se transformă totul în cel mai urât coşmar! Cei care au avut de circulat cu maşina, sâmbătă noaptea, dată fiind natura serviciului, pot confirma că autospecialele cu lamele au defilat de două-trei ori pe arterele principale ale oraşului, ca abia spre dimineaţă să împrăştie şi materialul antiderapant. Oficial au fost împrăştiate 520 de tone, de duminică până luni dimineaţa, pe străzile cuprinse în programul de deszăpezire. Să înţeleg de aici că  nu toate străzile sunt cuprinse în program? Aşa stând lucrurile nu-i de mirare de ce patinează maşinile ce coboară de pe strada Evreilor Martiri. Nu e cuprinsă în program! Cum rămâne cu nămeţii adunaţi  pe marginea drumului? Dar cu trotuarele ce ar trebui să fie curăţate de locatari şi proprietarii de magazine? Unii curăţă, alţii nu. Deşi oficial s-a intervenit, în aceste zile, şi cu două utilaje speciale pentru trotuare! Cele cuprinse în program, desigur. Că târgumureşenii înoată prin nămeţi şi zloată. Dacă tot plătim taxă de salubrizare şi taxă de curăţenie (aceeaşi Mărie, cu altă pălărie) pe lângă impozitul anual pe clădire plus taxă de habitat (o altă struţo-cămilă) oare pretindem prea mult dacă visăm la drumuri uscate, trotuare curate…la civilizaţie?

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE