Unii cu dezăpezirea, alţii cu controlul Editorial
  • admin
  • 0 comentarii
  • 47 Vizualizări

Unii cu dezăpezirea, alţii cu controlul

aLIN_Zaharie_39.JPGIarna pe uliţă pare să-şi fi intrat în drepturi depline în municipiul Târgu-Mureş în special pe străzile lăturalnice ,încărcate de nămeţi care aşteaptă în zadar să vină cineva să fac ordine.
Cum autorităţile se pare că se îngrijesc doar de arterele mai importante, de cele mai lăturalnice se pare că trebuie să se îngrijească alţii. Aşa s-a întâmplat în cursul zilei de marţi, când o firmă privată şi-a scos angajaţii să dea cu lopata omătul din drum, încercând astfel să de-a un exemplu şi altora. Până la orele amiezii au fost aşteptaţi să vină şi mai marii oraşului, dar aceştia nu şi-au făcut apariţia. În schimb şi-au făcut apariţia cei de la Garda Financiară care au venit în control la firma cu iniţiativa acţiunii de dezăpezire. Să fie vreo legătură cu faptul că în urmă cu ceva zile aceştia au protestat în faţa Prefecturii strigând “Jos” oficialităţilor? Angajaţii afară în stradă cu lopeţile în mână, iar inspectorii la controlat înăuntru. O zi demnă de Valentine‘s Day, că tot e la modă, undeva pe o stradă în Târgu-Mureş, fără îndrăgostiţi, doar cu dezăpeziri făcute de unii, controale şi multă zăpadă.
Situaţia e la fel pe mai multe străzi din oraş, unde nămeţii cresc de la o zi la alta. Îniţiativa firmei cu pricina nu a rezolvat întreaga problemă a nămeţilor din Târgu-Mureş dar trebuie aprecită ca atare, chiar şi dacă a vizat doar câteva străzi. Iarna continuă, la fel şi nămeţii de pe trotuare, care aşteaptă o lopată să vină să intre în funcţiune mânuită de cineva. Unii au încercat, sperăm şi alţii să o facă cu state de plată mai de pe la stat.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE