Botoşani are din nou nevoie de ISU Mureş Eveniment
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 80 Vizualizări

Botoşani are din nou nevoie de ISU Mureş

Este nevoie iarăşi de intervenţia autoşenilatei în judeţul Botoşani. Personalul care, la sfârşitul anului trecut, a întreprins cu succes nenumărate misiuni de salvare a persoanelor surprinse de amploarea nămeţilor din partea Moldovei, a fost trimis în zorii zilei de 8 ianuarie, ora 6.00, cu destinaţia Botoşani, având acelaşi ordin precis. „Menţionăm că, în luna decembrie, echipajele de intervenţie care au încadrat autospecialele la misiunile de salvare au desfăşurat un număr de 21 de misiuni în urma cărora 30 de persoane au fost salvate. La data de 28 decembrie a anului trecut, militarii din compunerea echipajelor au fost recompensaţi prin înaintare în gradul următor, în mod excepţional, pentru faptele de eroism şi actele exemplare de curaj de care au dat dovadă printr-o festivitate care a avut loc la Instituţia Prefectului Judeţului Mureş. Suntem alături de colegii noştri şi le dorim succes în toate misiunile dificile cu care se vor confrunta, într-o nouă luptă cu iarna capricioasă”, a precizat colonel Dorin Oltean, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Horea” al județului Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE