Home / Sport / După mulţi ani, patinoarul aproape de inaugurare

După mulţi ani, patinoarul aproape de inaugurare

Distribuie

CS Mureşul, ţinut în şah de bugete

Clubul fanion al Târgu-Mureşului, CS Mureşul, după peste 50 de ani de activitate pregăteşte un nou an competiţional. Toate secţiile şi-au reluat activitatea în speranţa că sprijinul financiar necesar va sosi şi roadele muncii lor vor fi cel puţin la acelaşi nivel cu cele ale anului recent încheiat. Problema numărul unu este cea a fondurilor, după votarea bugetelor. Aceasta este completată de o altă mare grijă, cea a lipsei tehnicienilor, în urma blocării unor posturi. Secţiile care suferă cel mai mult sunt cele de înot, atletism, hochei sau patinaj. Acestea din urmă sunt în aşteptarea intrării în funcţiune a patinoarului artificial, care se speră să aibă loc până la sfârşitul primului semestru.

Vom avea patinoar în iunie?

După mulţi ani, acesta se află la stadiul de finisări, fiind definitivat în proporţie de 95%. În această perioadă nu se pot continua lucrările din cauza condiţiilor meteo, după declaraţia directorului Vasile Coroş. În ceea ce priveşte antrenorii, până la votarea bugetelor, pregătirea sportivilor este o muncă bazată mai mult pe voluntariat. „Toate secţiile şi-au reluat activitatea, dar toate depind de susţinerea financiară. Până la aprobarea bugetelor, cei din vechea generaţie sunt cei care duc în continuare greul, chiar dacă este mai degrabă o muncă voluntară. Chiar în aceste condiţii, noi ne continuăm munca, ştim că fără muncă nu vom putea avea nici rezultate. Deocamdată, situaţia este foarte grea, dar sunt optimist, aşa cum se spune, speranţa moare ultima. Sper că în luna februarie vom şti ce buget vom avea şi ne vom putea pregăti strategia pentru acest an. Aceeaşi situaţie o avem şi în ceea ce priveşte patinoarul, care depinde de priorităţile celor de la conducere”, a spus Vasile Coroş.

În aşteptarea calendarelor competiţionale

Primele competiţii, cu excepţia patinajului, care-şi dispută în această lună Europenele în Olanda, toate secţiile îşi aşteaptă calendarul competiţional din partea federaţiilor de specialitate. Acesta este condiţionat din acelaşi motiv: aprobarea bugetelor. „Suntem prea mici pentru o muncă atât de mare. Federaţiile îşi pot închide uşile dacă cluburile nu primesc finanţare, lucru care depinde în primul rând de noul Guvern. După părerea mea, competiţiile vor fi cam aceleaşi ca şi anul trecut, cu posibile mici modificări la datele de disputare sau locaţii. În afara participării la Europenele de patinaj, competiţie la care participarea este suportată de club, celelalte ramuri vor începe competiţiile la sfârşitul lunii februarie, începutul lui martie. În privinţa perspectivelor, nu mă pot hazarda în afirmaţii. Nu se poate vorbi despre obiective, până nu vom ştim pe ce ne bazăm, dar, aşa cum am spus, eu sunt optimist”, a adăugat directorul clubului mureşean.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

ACS Kinder: Grupa U8 a câștigat Cupa Municipiului Reghin

Distribuie După succesele grupelor U11, U9 și U6 din cadrul ACS Kinder a sosit momentul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.