Home / Eveniment / Incendiu la fostul cinematograf Dacia din Cluj

Incendiu la fostul cinematograf Dacia din Cluj

Distribuie

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj a intervenit cu două autospeciale, la incendiul izbucnit la fostul cinematograf Daciadin Cluj. Peste 300 de oameni s-au adunat în faţa cinematografului şi spun că incendiul a fost produs după ce câţiva copii care se jucau în zonă au dat foc la scaunele din interior. Pompierii clujeni se luptă deja de o oră cu flăcările, iar în aceste momente intervin în spatele clădirii. O altă autospecială încărcată cu apă a venit la faţa locului, în timp ce una s-a întors la sediul ISU. Fumul care iese din clădire este foarte gros şi ajunge în apartamentele oamenilor. La faţa locului au ajuns şi echipaje al Jandarmeriei şi Poliţiei, iar strada a fost închisă circulaţiei. Din fericire, se pare că nu există nicio victimă în urma producerii incendiului. În timp ce o parte dintre locuitorii din zonă spun că focul a fost pornit de câţiva copii, alţii susţin că incendiul a pornit din cauza unor boschetari care îşi fac veacul în clădirea abandonată. (Sursa Alex Pridon, CityNews.ro)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Bilanțul final al proiectului „Din grijă pentru tine”. Dr. Simona Gurzu: “Doar 30% din cei consultați au fost declarați sănătoși fizic”

Distribuie În intervalul 10-12 martie s-a derulat, la Târgu Mureș, proiectul „Din grijă pentru tine”, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.