Home / Sanatate / Investiţii surpriză la Spitalul Judeţean Mureş

Investiţii surpriză la Spitalul Judeţean Mureş

Distribuie

Mai multe secții clinice ale Spitalului Clinic Județean Mureș, găzduite în prezent de clădiri distribuite în sistem pavilionar pe întreg arealul municipiului Târgu-Mureș, vor fi comasate pe viitor într-o singură clădire. În ședința Consiliului de Administrație a unității medicale care a avut loc vineri, s-au discutat direcțiile strategice ale spitalului pentru perioada 2013-2015, comasarea serviciilor medicale într-o clădire cu cinci niveluri fiind unul dintre principalele proiecte propuse spre a fi realizate în 2015. Potrivit președintelui Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean Mureș, Genica Nemeș, pentru anul viitor este propus spre a fi realizat studiul de fezabilitate al proiectului.

Reporter: Ce obiective v-ați propus să realizați în cele șase luni de mandat în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean Mureș?

Genica Nemeș: În calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului, ca de altfel și în calitate de simplu membru dacă aș fi cum am fost și anterior și probabil voi fi după ce îmi expiră mandatul de președinte, tot din șase în șase luni se vor face alegeri, practic urmăresc să fie îndeplinite atribuțiile legale, care în principal sunt de avizare a planului anual de achiziții, de aprobare a situațiilor financiare trimestriale, a situației financiare anuale, de verificare a raportului de activitate al managerului, de evaluarea activității Comitetului Director, de aprobare a deciziilor ce țin de dezvoltarea spitalului. Mă refer aici la întreținerea infrastructurii, la propunerea de prioritizare pe lista de investiții a anumitor obiective în raport de altele venite de la Comitetul Director care la Consiliul de Administrație ar putea sau nu să fie cenzurată. Nu în ultimul rând, aș aminti și aprobarea bugetului pe propunerea făcută de Consiliul Director, care pe urmă își urmează cursul către ordonatorul principal de credite, în speță Consiliul Județean pentru aprobarea finală.

Rep.:Care sunt primele măsuri pe care le veți susține la Consiliul Județean Mureș pentru spital?

G.N.: O să urmărim cu precădere acreditarea spitalului, care are ca dată de realizare primul trimestru al acestui an. S-a programat și se estimează sfârșitul lunii martie pentru acea listă de autoevaluare și, pentru acest target, avem încă de îndeplinit anumite măsuri, respectiv avem încă de achiziționat anumite obiecte de inventar impuse în vederea acreditării, cum ar fi de exemplu dotarea fiecărui pat din secțiile spitalului cu veioză, acces la punctul de sonerie, fiecare salon să aibă un termometru care să urmărească temperatura mediului ambiental și alte măsuri impuse de către acest program de acreditare pe care îl urmărim cu precădere, întrucât dorim să atingem acest target. Desigur, vom fi atenți ca în funcție de bugetul ce se va aproba să reașezăm resursele financiare pe lista de investiții, așa încât să acoperim aceste lucruri ce trebuie achiziționate în vederea acreditării, respectiv taxa de acreditare care nici ea nu este mică, respectiv undeva în jur de 3 miliarde lei (n.r. – lei vechi). De asemenea, dorim să continuăm investițiile începute anul trecut, care au o perioadă multianuală de executare așa încât să nu trebuiască să fim puși în situația în care să conservăm ce am început și nu am finalizat. Inclusiv avem în plan pe anul 2013 și alte obiective pe care sperăm să le atingem, dar totul depinde de buget. Nu știm deocamdată care va fi contractarea cu Casa (n.r. – Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mureș), posibilitatea autorității județene de cofinanțare pe partea de infrastructură, de investiție, care va fi finanțarea de la Minister. Sunt multe necunoscute în situația actuală și, ca atare, numai după aprobarea bugetului vom putea ști de ce fonduri dispunem și ce anume rămâne dintr-un draft, pe care astăzi (n.r. – vineri) l-am văzut în această ședință de trei ore cu toți membrii Consiliului și ai Comitetului Director, în care am încercat să punem lucrurile într-o ordine de prioritate după urgențele care s-au identificat în asigurarea unei funcționalități optime.

 Rep.: Care au fost mai exact punctele discutate pe ordinea de zi?

G.N.: Am început cu un raport de activitate pe anul trecut, s-au discutat direcțiile strategice pe anii 2013-2015, indicatorii de performanță pe 2012 și am avut o constatare plăcută că suntem bine situați în raport de acești indicatori aprobați prin ordin de ministru, pe care i-am lărgit ca să zic așa, pentru noi cuprinzând o nouă poziție, aceea a spitalizărilor de zi și a cotei de finanțare pe care o aduce în bugetul spitalului această spitalizare de zi, proiectul de buget, planul de achiziții pe 2013, lista de investiții pe 2013, chestiunile ce mai trebuie rezolvate în vederea acreditării spitalului, inclusiv o propunere de completare a structurii spitalului cu un compartiment de medicină nucleară, respectiv un compartiment de scintigrafie. Acest aparat scintigraf spitalul a reușit să îl achiziționeze printr-un proiect de dotare a ambulatorului finanțat pe POR. Întrucât această achiziție este în curs de a se furniza este nevoie ca structura spitalului să se completeze cu acest compartiment.

 Rep.: În ce măsură credeți că va putea fi susținut proiectul de buget al spitalului la Consiliul Județean?

G.N.: Sigur că este prematur să avansezi orice opinie, chiar și personală, întrucâ,t cum am spus anterior, sunt foarte multe necunoscute în ecuație. Până ce nu se aprobă bugetul la nivel național, până ce nu se știu exact care vor fi metodele de contractare pe 2013. Consiliul Județean Mureș ca în fiecare an a susținut activitatea spitalului cu sume acordate pe refacerea infrastructurii și se va ocupa în continuare să își întrețină patrimoniul.

 Rep.: Ați amintit de o prioritizare a investițiilor. În opinia dumneavoastră și având în vedere bugetul care va fi aprobat ulterior ce investiții credeți că ar trebui să fie susținut, prioritar, de CJ Mureș?

G.N.: Din punctul meu de vedere, întrucât spitalul nostru funcționează ca un spital pavilionar și își desfășoară activitatea secțiile care îi compun structura în mai multe clădiri dispersate în întreg orașul, clădiri mai mult sau mai puțin vechi, cu costuri mari de întreținere, de reabilitare, consider că în perspectivă ar trebui să ne canalizăm resursele în această direcție, de a reuși să restrângem oarecum funcționarea spitalului județean în două, maxim trei puncte. Avem în plan pentru anul viitor un studiu de fezabilitate în vederea ridicării unei clădiri în zona din spatele Pneumologiei, Oncologiei și unde ne gândim să accesăm și un proiect european și să obținem fonduri europene. Avem în vedere secții precum Ginecologia, Oftalmologia, Dermatologia, Farmacia, Anatomie patologică, depozit materiale sanitare, arhivă, Gastroenterologie, Radioterapie, Oncologie medicală, Chirurgie I, ATI. Am restrânge foarte mult aria de desfășurare care este la ora actuală în toate aceste clădiri. Se mai preconizează ca în incinta Clinicii Infecțioase I să aducem Infecțioase II și să restrângem aria desfășurată a clădirilor care la ora actuală presupun costuri mari de întreținere.

Rep.: S-au făcut niște estimări, cu cat la sută s-ar reduce costurile?

G.N.: Nu pot spune acum, dar ar fi mult mai multe imobile excluse din întreținerile anuale, reabilitări, reparații. Sunt și rațiuni medicale pe lângă cele economice, pentru că numai secția de ATI care are sediul central în clădirea de pe Gheorghe Marinescu are mai multe puncte de lucru. Dacă noi aducem acolo în zonă și celelalte secții de care spuneam, această secție și-ar restrânge punctul de lucru pentru că la ora actuală are opt puncte de lucru în afară de sediul principal unde rămâne. Farmacia, avem la ora actuală trei farmacii. Dacă noi ne putem face așa cum ne-am gândit, o farmacie centrală doar cu puncte de lucru, ar fi un câștig pentru că ar fi un singur depozit central pentru tot spitalul unde aprovizionarea se face în mod organizat.

Rep.:Pentru clădirile care se vor elibera s-a gândit deja ce utilitate li se va da?

G.N.: În momentul în care am ajunge la această realizare, care nu este treabă ușoară, categoric că ar fi predate proprietarului (n.r. – Consiliul Județean Mureș). Nu pot anticipa care va fi strategia patrimonială peste cinci ani a Consiliului Județean.

 Rep.: În cât timp se preconizează să fie gata noua clădire?

G.N.: Pe lista de investiții de anul viitor figurează această poziție cu studiu de fezabilitate, care și acesta presupune un cost estimativ de 400.000 de lei. Costul clădirii, după ce se elaborează proiectul tehnic ne vom da seama la cât se ridică.

CASETA

Una dintre direcțiile strategice ale Spitalului Clinic Județean Mureș pentru perioada 2013-2015 este extinderea capacității spitalului pentru a asigura acesul la serviciile medicale în timp util a tuturor pacienților, într-un emdiu confortabil și sigur.

Obiectiv 1: Execuție spital cu cinci niveluri – comasare clinici: Oncologie, Oftalmologie, Obstetrică-Ginecologie, Endocrinologie, Dermatologie, Sterilizare – curte strada Gheorghe Marinescu nr. 1, termen de realizare 31 decembrie 2015;

Obiectiv 2: Execuție spital cu două niveluri – comasare clinici: Infecțioase I și II – curte Clinca Infecțioasă I, termen de realizare 31decembrie 2015;

Obiectiv 3: Crearea unor spații noi pentru activități medicale și servicii noi în folosul pacienților-recuperare medicală, fizioterapie, etc, termen de realizare 31 decembrie 2015.

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.