Alina Nelega: “În absenţa scenei, piesa de teatru e literă moartă!”

Alina Nelega va reprezenta România la Salon du livre de la Paris

Dramaturgul Alina Nelega, directorul adjunct al Teatrului Naţional Târgu Mureş, va reprezenta România la Salon du Livre 2013 de la Paris alături de alţi 26 de autori. „Efectul Genovese”, cel mai recent titlu al Alinei Nelega, se joacă din această stagiune, în regia lui Gabi Cadariu, la Teatrul Naţional Târgu Mureş. Următoarele reprezentaţii fiind programate joi, 24 ianuarie, şi vineri, 25 ianuarie, de la ora 19.30, în Sala mică.

Reporter: De ce „Efectul Genovese”? Ce ne puteţi spune despre geneza piesei?
Alina Nelega: Am început să lucrez acest text cu masteranzii-actori UAT, acum doi ani, în nişte ateliere de teatru experimental, finalizat cu un examen de actorie. A rezultat un text în două personaje, pe care l-am dezvoltat apoi, împreuna cu Gabi Cadariu, soţul meu şi regizorul cu care lucrez cel mai bine. La sugestia lui am introdus comentariile corului şi al treilea personaj. Dar tema nu s-a schimbat, cu toate modificarile piesei – ea a ramas cea a trecutului care se răzbună, cea a laşităţii şi neasumării.

Reporter: De ce credeţi că apare această manifestare a indiferenţei oamenilor faţă de evenimentele care se petrec în jurul lor?
A.N.: Este un efect psihologic recent identificat – şi care se manifestă şi în societăţi mai responsabile decât a noastră: „Nu vreau să ştiu, nu mă interesează, nu mă amestec…” Dar eu am urmărit să scot în evidenţă răspunderea individului faţă de destinul colectiv şi felul în care, în absenţa acestei asumări, propria viaţă este afectată.

Rep.: Cum credeţi că s-ar putea rezolva acest tip de conflict între părinte şi copil? Mă refer la cel cauzat de momentul în care o informaţie din trecutul părintelui îi schimbă copilului total felul în care se raportează la acesta.
A.N.: Sincer, nu ştiu. Cu siguranţă spectatorii ştiu mai multe – am auzit de la mulţi din cei care au văzut spectacolul că au dezbătut îndelung, chiar după ce au ajuns acasă, problema morală ridicată de spectacol. E un „efect” care mă bucură foarte mult. Răspunsurile nu sunt ale noastre, ale artiştilor – noi nu schimbăm realitatea, nu facem decât să identificăm problemele. Ceilalţi trebuie să o schimbe, să găsească aceste răspunsuri, ei sunt cei pentru care lucrăm noi.

Rep.: De ce aţi optat pentru lovitura de teatru din final?
A.N.: Nu a fost o opţiune raţională – mi s-a părut că acolo duce drumul piesei şi e un sfârşit logic – desigur, într-o logică poetică, nu una matematică.

Rep.: Cum a decurs munca alături de regizor?
A.N.: Aşa cum spuneam şi ceva mai înainte, am lucrat împreuna la textul acesta, încă de la naşterea lui. Eu am fost chiar tentată să renunţ la un moment dat, când mi se părea că am intrat pe un drum înfundat – dar Gabi m-a oprit şi mi-a demonstrat, în scenă, că sunt alte câteva drumuri pe care se poate merge. Unul dintre ele este „deteatralizarea”: aducerea spectacolului cât mai aproape de spectatori. Iar spaţiul de joc, în arenă, face ca întreg spectacolul să fie asemenea unei coride – cum spunea unul din cei care s-au exprimat, după spectacol.

Rep.: Cum credeţi că afectează evoluţia actorilor prezenţa dramaturgului la repetiţii?
A.N.: Este categoric benefică, nu numai în spectacolul bazat pe „piesa de teatru”, dar şi în alte spectacole, în care regizorul se ocupă de partea…spectaculoasă: de imagine, de efecte scenice etc. Dramatugia în general, este bazată pe diferite formule, structuri şi teme de compoziţie scenică. Vorbim aici de o componentă a spectacolului de care e bine să răspundă cineva – respectiv dramaturgul – dacă vorbim despre dramaturgul de scenă, care se subordonează regizorului. Dacă vorbim însă despre autorul dramatic, poziţia lui în scenă este de egalitate cu a regizorului, inclusiv în coordonarea interpretării actorilor. Cu o condiţie: autor şi regizor trebuie să fie de acord, să meargă pe aceeaşi mână. În caz contrar, actorii sunt derutaţi, iar spectacolul iese prost.

Rep.: Care este rolul muzicii în acest spectacol?
A.N.: Muzica este mai mult o instalaţie de sound – creează aşteptare şi are un rol la intrarea spectatorilor. Altminteri, spectacolul este în cheie deteatralizantă: fără muzică, fără lumini excesive, doar actorii şi textul, curat şi răspicat.

Rep.: Felicitări pentru traducerea piesei „Amalia respiră adânc” în limba franceză şi pentru participarea la Salon du livre. Ce ne puteţi spune despre aceste evenimente?
A.N.: Deocamdată doar că am acceptat cu plăcere invitaţia din luna martie şi sunt onorată de faptul că, în afară de mine, mai participă ca dramaturgi Matei Vişniec (scriitor român stabilit în Franţa) şi Nicoleta Esinencu (scriitoare de limbă română din Republica Moldova). Sunt foarte mulţi dramaturgi excelenţi în România, aş fi vrut să mai fie invitaţi şi alţii – dar majoritatea sunt prea departe de scenă. Acesta este poate motivul pentru care, probabil, nu au fost traduşi în limba franceză (condiţie pentru participarea la Salon du livre). Apropierea de scenă este esenţială pentru un dramaturg – repet acest lucru. Încerc să induc acest principiu studenţilor mei la scriere dramatică: în absenţa scenei, piesa de teatru e literă moartă.