Home / Business / Parteneriat chinezo-român, pentru eoliene

Parteneriat chinezo-român, pentru eoliene

Distribuie

Grupul chinez Sinovel, cel mai mare producător chinez din domeniul eolian şi numărul doi mondial, intenţionează să intre într-un parteneriat cu uzinele Faur, deţinute de fraţii Emil şi Marius Cristescu, şi să înceapă producţia de turbine eoliene la Bucureşti. „Recent, o misiune a Departamentului Afaceri Internaţionale a grupului chinez Sinovel a vizitat firma bucureşteană Faur. Cu acest prilej au avut loc discuţii cu managementul societăţii privind realizarea unor proiecte în domeniul energetic, în parteneriat cu firma bucureşteană”, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ. Directorul general al Faur, Mariana Hristea, a declarat că firma chineză intenţiona să deschidă o fabrică. Vizitând Faur, chinezii au decis să producă în uzina bucureşteană. „Vor să producă în fabrica noastră, pentru că au constatat că avem capacitatea necesară. Dacă perfectăm contractul cu ei vom face investiţii importante şi vom cumpăra linii de producţie noi”, a explicat Hristea. Ea a afirmat că negocierile sunt în derulare, iar un contract cu firma din China ar putea fi semnat în următoarele luni. „Vor produce în parteneriat cu noi turbine eoliene. Ei vor veni cu know-how-ul, iar noi cu capacităţile de producţie”, a mai spus Hristea.

România,  în plin boom eolian

Sistemul foarte atractiv de bonificaţie pentru producătorii de energie din astfel de surse a făcut ca în ultimii doi ani să se atragă investiţii de aproape 2 miliarde de euro în domeniu. La sfârşitul anului trecut erau instalaţi aproape 2.000 de MW eolieni, potrivit datelor Transelectrica. La sfârşitul anului viitor capacitatea totală instalată va fi de 4.000 de MW iar Transelectrica are cereri de avize pentru 30.000 de MW eolieni. Sistemul nu suportă, însă, mai mult de 5.000 de MW.
Miza investitorilor în eoliene este subvenţia de la stat pentru producţia de energie verde care se face prin sistemul certificatelor verzi. Potrivit legii, o centrală eoliană primeşte de la stat 2 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în sistem iar preţul unui certificat pe piaţa liberă fluctuează între 28 de euro şi 57 de euro. (Sursa: economica.net)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Parc fotovoltaic construit în județul Mureș, pe un teren de 41,9 de hectare

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.