Cine face jocurile pentru energia din Marea Neagră

În primăvara anului trecut, un anunţ făcut de autohtonii de la Petrom şi americanii de la ExxonMobil a declanşat goana după un posibil El Dorado – energia din Marea Neagră. A fost găsită prima pungă consistentă de gaze naturale în apele de mare adâncime, eveniment ce adaugă o nouă piesă pe tabla de şah a regiunii. Jocurile politice şi geostrategice din zonă vor fi şi mai acerbe, iar câştigătorul îl vom afla probabil peste câţiva ani.

Ruşii insistă cu South Stream şi doresc orice proiect alternativ, inclusiv exploatarea resurselor din Marea Neagră, nerealizabil, europenii au tăiat Nabucco în două şi speră să pună mâna pe gazul azer, la care râvnesc şi promotorii conductei trans-adriatice TAP. Ucraina pregăteşte o investiţie masivă în transportul gazului lichefiat ca să scape de dependenţa de ruşi, alternativă gândită la un moment dat şi de România şi Georgia. Ce se întâmplă în aceste condiţii cu gazul extras de Petrom şi, eventual, cu cel găsit de alţii în Marea Neagră ?

În luna noiembrie 2012, într-una din sălile de conferinţe ale unui hotel de cinci stele din Londra, Gerhard Roiss îşi începea discursul în faţa mass-media cu o frază ce poate căpăta conotaţii profunde pe termen mediu şi lung: „Am făcut cea mai mare descoperire din istoria OMV”. Şeful companiei austriece s-a referit atunci la acumularea de gaze naturale găsită de Petrom şi partenerii săi americani de la ExxonMobile la 170 de km de ţărmul românesc al Mării Negre, în ape cu adâncimea de aproximativ 1.000 de metri, într-o zonă câştigată de România în urma procesului de la Haga pentru delimitarea platoului din jurul Insulei Şerpilor. Estimările iniţiale merg până la o rezervă care ar putea creşte cu 50% tot ceea ce se ştie în prezent despre gazele naturale existente în pământul României.

Din acest punct încep planurile şi se gândesc strategiile cu privire la viitorul gazului din solul de sub mare. Deocamdată, oficialii OMV şi Petrom l-au luat pe „dacă” în braţe şi susţin că resursa încă nu şi-a dovedit economicitatea. În cazul în care se va întâmpla asta, atunci primii metri cubi de gaze vor fi scoşi undeva în 2020. Dar până atunci se pot întâmpla multe în zonă şi în economia mondială, cât să schimbe proiecţiile iniţiale.

România, principala ţintă
Principala ţintă a gazului din Marea Neagră este piaţa românească, după cum s-a exprimat Roiss. O a doua o reprezintă Europa, însă pentru asta este nevoie de infrastructură. În prezent, din România nu poate ieşi nicio moleculă de gaz, pentru că reţelele de interconectare, trei la număr (Isaccea-Negru Vodă, Medieşul Aurit şi Szeged-Arad), nu permit tehnic acest lucru. În viitorul apropiat, Szeged-Arad va fi gata şi pentru sensul dinspre România spre Vest şi va fi construită conducta Giurgiu-Ruse. Speranţe mari există şi pentru finalizarea Nabucco Vest. În aceste condiţii rămâne problema cui îi vinzi gazul afară pentru că intenţia OMV este clară: Europa trebuie să-şi reducă dependenţa de Rusia prin gazul convenţional din Marea Nordului şi cel din Marea Neagră.

Lucrurile par puţin cam complicate. Nabucco Vest este o creaţie desprinsă din ideea iniţială de Nabucco, acel gazoduct care urma să transporte gaze din Caspica şi Orientul Mijlociu către Europa, o alternativă la resursele Rusiei. Plecat la drum foarte greoi, cu şanse minime de reuşită din cauza costurilor (12 miliarde de euro) şi a lipsei furnizorilor, proiectul a fost rupt în două pentru a supravieţui – Nabucco Vest, care va traversa doar Bulgaria, România, Ungaria şi se va opri undeva în zona Vienei, în Austria, şi gazoductul turco-azer TANAP. Acesta din urmă are un viitor sigur, de vreme ce autorităţile de la Baku şi de la Ankara sunt gata să pună la bătaie 7 miliarde de euro şi, în plus, acţionarii marelui câmp gazeifer Shah Deniz II din Azerbaidjan, la care se uită cu jind toată Europa dependentă de Rusia, britanicii de la British Petroleum şi norvegienii de la Statoil l-au ales ca rută de transport. Mai rămâne ca Shah Deniz II să se hotărască ce extensie va folosi: ori Nabucco Vest, cu acţionariat bulgar, român, maghiar, austriac, turc şi german, prin compania RWE, ori conducta TAP, care va traversa nordul Greciei şi va ajunge la Adriatica în Albania şi va traversa marea în Italia. Decizia va fi luată anul acesta, însă toate drumurile duc către Nabucco Vest, pentru că a moştenit deja infrastructura vechiului Nabucco, are potenţiali clienţi, precum RWE sau BayernGas, în timp ce TAP este într-o fază de început.

Shah Deniz II decide
Ce se va întâmpla dacă Shah Deniz II va alege Nabucco Vest? Gazul din Marea Neagră îşi va luat adio de la pieţele vestice, în special Germania, pentru că toată capacitatea Nabucco Vest va fi rezervată gazului azer. Şi atunci vom avea o mişcare inversă şi anume pieţele de desfacere vor fi Balcanii, Turcia şi, probabil, Republica Moldova. Dacă Shah Deniz merge pe mâna TAP, având în vedere că au un acţionar comun, Statoil, piaţa germană va fi disponibilă pentru producătorii din Marea Neagră. Am folosit pluralul pentru că, în afară de Petrom şi Exxon, mai există şi alţi căutători. Ruşii de la Lukoil se pregătesc de primele teste în două blocuri din Marea Neagră, la care a aderat şi compania de stat Romgaz. OMV şi ExxonMobil îşi încearcă norocul la sud, în apele bulgăreşti, în blocul Khan Asparuch, şi în nord, în Ucraina, în blocul Skifska. „Rezerve mari de gaze pot fi la Neptun (perimetrul unde s-a făcut descoperirea anunţată astă-primăvară, n.r.) şi Skifska, pentru că aici s-au strâns aluviunile aduse de Dunăre. În Bulgaria nu sunt atât de încrezător pentru cantităţi foarte mari de gaze”, susţine reprezentantul unei companii petroliere, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Piedici ruseşti
Diversificarea rutelor şi surselor de aprovizionare în Europa nu sunt nicidecum pe placul ruşilor, marii furnizori de gaze ai Europei. În ultima perioadă, postul de radio Vocea Rusiei, acreditat şi finanţat de Moscova, avansează tot mai mult ideea că exporturile pe care OMV le va face, via Petrom, vor duce la scumpirea importurilor. Chestiunea aceasta a vânzărilor de gaze peste graniţă a generat multe discuţii, în condiţiile în care Petrom şi-a anunţat disponibilitatea ca atunci când condiţiile tehnice vor permite să exporte, în contextul în care preţul de afară este mult mai convenabil decât cel intern. Astăzi, consumul de gaze al României se bazează în jur de 15-20% pe gazul de import.

Cea mai mare piedică pe care ruşii o pun diversificării surselor de aprovizionare o reprezintă South Stream, conducta care trece prin Marea Neagră, ajunge în Bulgaria, trece apoi prin Serbia şi Ungaria şi se termină în Austria. Cursa i-a găsit cu un pas în spate dar au anunţat data de 7 decembrie 2012 ca fiind începutul lucrărilor. Ţinta lor este Nabucco Vest, nicidecum TAP. „Ruşii vor ca Shah Deniz II să aleagă TAP pentru că ei nu vor fi foarte afectaţi, ci libienii, de unde se aprovizionează acum Italia”, mai spune sursa citată. Contrele ruşilor vin pe fondul unor scăderi serioase ale preţurilor la gaze ca urmare a unui consum mai mic.

Totul a pornit de la SUA, care şi-a dezvoltat foarte mult exploatarea gazelor de şist. Astfel, importurile de ţiţei din Orient, în special din Qatar, s-au diminuat, fapt ce a condus la o scădere a preţurilor altor combustibili, gen cărbunele. Acesta a fost plasat în  Europa, mai ales în Germania, care a renunţat la energia nucleară. Totul s-a tradus într-o ieftinire a gazului, spre marele disconfort al Gazpromului. La noi, de exemplu, de la începutul lui 2012 şi până în luna septembrie, gazul de import a suferit o scădere de 20%.

Ruşii nu privesc cu ochi buni nici proiectele de transport pe mare al gazului lichefiat. România, Georgia şi Azerbaidjan au gândit la un moment dat proiectul AGRI, care însă a fost îngheţat din pricina crizei economice. Gazul din Azerbaidjan era transportat până în portul Kulevi din Georgia, apoi era soldificat şi transportat cu metanierele pe Marea Neagră până la Constanţa, unde avea loc procesul de regazeificare. Costurile totale au fost estimate între 2,2 şi 4,5 miliarde de euro. Ucraina a anunţat recent că urmăreşte o investiţie de 10 miliarde de euro pentru aprovizionarea cu gaz lichefiat pentru a scăpa de dependenţa faţă de Rusia.

Cât de dependentă este Europa
Cererea de gaze a Europei este azi undeva la 525 miliarde de metri cubi pe an, 62% din consum venind din importuri. Rusia contribuie cu 118 miliarde de metri cubi, adică 23%. Norvegia cu 100 miliarde de metri cubi, Algeria cu 50 de miliarde de metri cubi şi Qatar cu 40 de miliarde de metri cubi (gaz lichefiat). Dependenţa va creşte la peste 80% în 2035, conform OMV. Diversificarea surselor de aprovizionare include Azerbaidjan, prin gazoductul TANAP şi mai departe printr-una din extensiile Nabucco Vest sau TAP, Marea Neagră şi Marea Nordului. O altă sursă de aprovizionare o pot constitui gazele de şist.

Marile proiecte energetice din regiunea Mării Negre
Nabucco Vest conductă de gaz ce pleacă din Bulgaria şi ajunge în Austria
Trans Adriatic Pipeline gazoduct care traversează nordul Greciei şi ajunge în Italia, prin Marea Adriatică
South Stream – proiectul Gazprom de a transporta gaze în Europa prin Marea Neagră
TANAP proiect turco-azer de transport gaze din Azerbaidjan
Shah-Deniz II – exploatarea câmpului gazeifer din Azerbaidjan
AGRI transportul gazului lichefiat pe Marea Neagră din Azerbaidjan spre România, via Georgia