Home / Social / Copilării furate de diabet

Copilării furate de diabet

Distribuie

Puţinele teste de monitorizare a glicemiei oferite gratuit de statul român pentru copiii cu diabet, respectiv trei sute de teste pentru trei luni de zile, sunt insuficiente, în condiţiile în care ei sunt dependenţi de mai multe teste pe zi, în funcţie starea lor de sănătate. Iar părinţii sunt nevoiţi, lunar, să scoată din buzunar peste 100 lei pentru tratamentul copiilor lor.

Părinţi chinuiţi de boala copiilor

În această situaţie se află Veronica Vasu, o tânără în vârstă de 24 de ani din Târgu Mureş, a cărui fetiţă, Alesia, în vârstă de trei anişori, a fost diagnosticată la vârsta de doi ani cu diabet. Şi totul a pornit de la o banală răceală. „În urma unei răceli am fost cu Alesia la Urgenţe. A trimis-o acasă cu un tratament simplu, a doua zi m-am întors din nou pentru că simptomele erau mai grave, începea să verse şi am primit un tratament injectabil, tot pentru răceală. I s-au aministrat trei injecţii şi la a treia nu s-a mai trezit. Am dus-o cu salvarea, avea glicemia foarte mare, 598 şi era în comă diabetică”, a început să povestească cu lacrimi în ochi mama Alesiei. De atunci a început coşmarul familiei, pentru că din venitul de asistent personal al fetiţei, de 560 lei pe lună, Veronica Vasu este nevoită să cumpere teste aproape lunar, alimente sănătoase şi să asigure şi cheltuielile cu utilităţile. Lucru ce a dus-o la capătul puterilor. Un ajutor real, pentru ca trupul firav al fetiţei să nu mai fie înţepat de atâtea ori pe zi ar fi un senzor de glicemie, dar costul lui se ridică la circa 1500 euro, bani pe care mama Alesiei nu-i are.

Bani puţini pentru o boală dificilă

Cu o problemă similară se confruntă şi Gheorghe Poponuţ, al cărui băiat, Marius, a fost diagnosticat în urmă cu trei ani, la vârsta de 12 ani, cu diabet. „În medie, pe zi, copilul trebuie să facă 5-6 teste, după ce mănâncă sau dacă nu se simte bine. O sută de teste nu ajung o lună de zile. Restul le cumpăr, peste 100 lei pe lună. M-am împrumutat mereu. Iar mâncarea nu este numai carne, fructe  alimente ce i-ar fi bune. Pentru că sunt scumpe şi din alocaţia lui de copil şi şomajul meu de 430 lei nu pot să mă descurc”, a povestit bărbatul.

Un strigăt de ajutor către statul român

Asociaţia Copiilor şi Tinerilor Diabetici (ASCOTID) Mureş are ca beneficiari 150 de copii şi tineri cu diabet, la care încearcă mereu să le ofere ajutor. Însă nevoile sunt multe şi banii prea puţini.

„Aceşti părinţi nu cer nimic în plus decât teste şi un loc de muncă. Este nevoie de foarte multă educaţie din partea sistemului sanitar pentru a depista mai devreme potenţialii copii diabetici, pentru că atunci când şti că ai în familie persoane cu diabet, un copil poate fi un potenţial candidat la diabet”, a declarat Rodica Molnar, preşedintele Asociaţiei ASCOTID.

 

CASETA

 

Persoanele care doresc să vină în sprijinul Alesiei o pot contacta pe mama fetiţei la numărul de telefon 0749548423 sau pot dona bani direct în contul deschis pe numele Veronica Vasu Oana cont iban: RO 05 CECE C001 9463 0164 4611 CEC Bank, Agenţia Dâmbu, Târgu Mureş.

Pentru ajutor oferit familiei Poponuţ, persoanele interesate îl pot contacta pe Gheorghe Poponuţ la numărul de telefon 0770-384066.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

0 comentarii

  1. Magazinul online Diabetmag.ro va invita incepand de vineri, 15 martie până duminică, 17 martie la TÂRGUL PRODUSELOR GULLON.
    În aceste zile puteti achizitiona produse marca Galletas Gullon la prețuri reduse: napolitane fără zahăr, biscuiți fără zahăr, biscuiți digestivi fără zahăr, biscuiți fără gluten și biscuiți bio.

    Vă așteptăm cu drag.

  2. stiu oameni cu suflet mare care au ajutat….de fapt sunt COPII….care au vrut sa ajute alti COPII care din pacate sunt mai putin norocosi dar,mai DULCI si Fantastici si CURAJOSI ptr ca lupta cu viata ,cu boala si societatea din …romania(cum ai scris tu cu R mic……..poate in cazul asta asa merita)
    Si acesti copii ii vor ajuta lunar pe acesti copii,putin e drept,foarte putin ….dar e ceva

  3. voi chiar avti impresia ca cineva o sa ajute?voi nu vedeti in ce lume in ce tara traim?numai in romania vezi asa ceva sa ajunga omu sa se umileasca.voi credeti ca,cotidianul zi de zi este citit de omul de rand?mai ales pe foametea asta?cei care- l citesc credeti ca o sa miste vreun deget ca eu sincer nu!!!as vrea sa imi spuna acesti parinti cat de mult ajutor au primit!chiar sunt curios!daca o singura persoana o va face aveti cuvantul meu ca o sa imi schimb opinia despre Romania!!!tot binele copilasilor!!!imi pare rau ca sunt un simplu muncitor ca altfel va garantez ca as fii ajutat!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.