Nu va simţi populaţia suprataxarea Business
  • Erika Marginean
  • 0 comentarii
  • 45 Vizualizări

Nu va simţi populaţia suprataxarea

Suprataxarea sectorului energetic nu va fi resimţită de populaţie în preţuri, potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Nicolae Havrileţ

Potrivit spuselor sale, ANRE vrea sa schimbe modul in care se calculeaza tarifele, astfel incat operatorii care au concesionat retelele de transport si distributie a gazelor si electricitatii sa nu isi recupereze redeventa de la consumatori, relateaza Bursa.

„In opinia specialistilor ANRE, aceste taxe trebuie sustinute din profitul companiilor, nu prin tarif. Deci aceste taxe nu trebuie recuperate de la consumatori. Opinia noastra este cunoscuta Guvernului, dar si organismelor financiare internationale, cu care am avut discutii pe acest subiect”, a explicat Havrilet.

Presedintele ANRE sustine ca legea nu este clara in privinta taxelor si redeventelor. Astfel, institutia considera ca taxa impusa monopolurilor naturale din energie este una indirecta, pe o perioada limitata de timp, care nu trebuie recuperata de la consumatori.

Havrilet a precizat ca ANRE vrea sa stabileasca niste preturi fixe pentru mentenanta si un anumit profit si sa nu se mai mearga pe sistemul de volume transportate si distribuite.

Guvernul intentioneaza sa aplice o taxa de 60 la suta asupra veniturilor suplimentare ale companiilor care desfasoara activitati de extractie si de vanzare a gazelor naturale, obtinute ca urmare a liberalizarii preturilor.

De asemenea, vrea sa institutie o taxa pe monopolul natural din energie, respectiv pentru operatorii de transport si distributie de energie electrica si gaze naturale.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE