Home / Sanatate / Stresul prelungit provoacă depresie!

Stresul prelungit provoacă depresie!

Distribuie

Aţi trecut prin perioade stresante, evenimente care v-au provocat anxietate sau pur şi simplu perioade pline, în care nu aţi avut suficient timp să vă odihniţi şi să vă refaceţi?  Ei bine, pericolul acestor situaţii este că la 3 luni după un „exces” de acest fel, este foarte probabil să apară depresia. De asemenea, riscul de depresie este foarte ridicat la 6 luni după un eveniment ameninţător pentru viaţă.

 Se pare că există o relaţie complexă între situaţiile stresante, reacţia minţii şi a corpului la stres şi debutul unei depresii. Foarte mulţi oameni dezvoltă o depresie în urma unui eveniment care le traumatizează vieţile. Moartea cuiva drag, pierderea slujbei, sfârşitul unei relaţii se numără printre cele mai răspândite cauze ale stresului puternic.

Stresul poate să apară şi ca efect al unor evenimente pozitive cum ar fi căsătoria, mutarea în alt oraş sau obţinerea unui nou job. Oricare dintre aceste cauze, pozitive sau negative, pot fi legate indirect de declanşarea unei depresii.

 Multe persoane reuşesc să treacă peste întâmplările traumatizante, astfel încât e greu de spus dacă acestea în sine provoacă depresia. Astfel, acelaşi tip de eveniment stresant poate provoca depresie la o persoană, în timp ce la alta nu.

Vă simţiţi depăşiţi de situaţie? Mergeţi la medic!

De obicei, mai multe evenimente de viaţă se petrec simultan: spre exemplu, putem avea parte, într-o perioadă scurtă de timp, de schimbări în condiţiile de locuit, la locul de muncă, probleme în relaţia cu superiorii, modificări în modul de petrecere a timpului liber şi îmbolnăvirea unui părinte. Adunând punctajul aferent fiecăruia dintre aceste evenimente de viaţă, vom vedea că scorul final de stres este foarte ridicat.

Astfel, în momentul în care ajungem la sentimente de anxietate, insomnii sau depresie, avem nevoie de ajutor în gestionarea situaţiei, iar psihiatrul este singurul care ne poate da o mână de ajutor. Tratamentul şi terapia pentru pacienţii bolnavi de depresie sunt factori cheie în menţinerea sub control a stărilor de tristeţe sau a gândurilor.

Sursa Ce se întâmplă Doctore?


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.