Vosganian: FMI are o viziune pesimistă privind Oltchim Business
  • admin
  • 0 comentarii
  • 51 Vizualizări

Vosganian: FMI are o viziune pesimistă privind Oltchim

Fondul Monetar Internaţional (FMI) are o viziune pesimistă în ceea ce priveşte Oltchim, a declarat   Varujan Vosganian, Ministrul Economiei. „Probabil că Fondul Monetar şi Comisia Europeană au în vedere şi experienţele anterioare. Din păcate, anterioara privatizare nu a fost doar o audiţie a unor melodii puse pe computer, ci a costat Oltchim acumularea unei datorii suplimentare de aproape 100 de milioane de euro din momentul eşuării privatizării şi până acum. Ar fi o soluţie mai uşoară de a lichida bucată cu bucată Oltchim. Eu am explicat faptul că Oltchim este una dintre cele mai importante unităţi din Europa Centrală şi de Est în acest domeniu, că există o piaţă bună. După ce am avut vineri o discuţie cu băncile şi cu cei care au redactat raportul comandat de bănci concluzia a fost că din punct de vedere tehnologic, chiar dacă nu este adaptat la zi Oltchim este, încă, într-o anumită măsură competitiv şi poate să îşi vândă produsele pe piaţă. Aşadar căutăm o soluţie. Fireşte că ea ar trebui însoţită şi de o atitudine deschisă a Comisiei Europene în ceea ce priveşte ajutorul de stat. Una este să negociezi un combinat care funcţionează şi alta un combinat cu porţile închise”, a explicat Vosganian.

„Important este ca toate măsurile să fie îndeplinite”

Potrivit acestuia, discuţiile pe care le-a avut în cadrul consultărilor cu Fondul Monetar Internaţional au avut în vedere faptul că există noi companii care s-au înfiinţat, cum ar fi Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia. „Aceste Complexe Energetice au nevoie de o anumită percepţie de piaţă pentru a putea să îşi îndeplinească programul de privatizare şi probabil că acesta este lucrul ce s-a avut în vedere la prelungirea cu două luni (a acordului actual cu FMI n.r.). Important este ca toate măsurile să fie îndeplinite. Pot să vă spun, de exemplu, că mandatul cu care am venit eu astăzi aici, după ce dimineaţă împreună cu colegii mei din minister am lecturat scrisoarea de intenţie, că în ceea ce priveşte componenta ministerului Economiei, termenii pe care noi i-am propus în scrisoarea de intenţie au fost în principiu agreaţi de FMI”, a spus ministrul de resort.

Nicio inadvertenţă…

Potrivit acestuia, pe componenta sa nu există între minister şi reprezentanţii Fondului nicio inadvertenţă în ceea ce priveşte orizontul pe termen scurt. „Mă refer în principal la privatizarea Oltchim, la intrarea în insolvenţă a Oltchim pe care eu o văd ca o şansă de restructurare şi valorificare a părţilor viabile. Fondul Monetar are o viziune mai pesimistă. Rămâne să vedem ce se va întâmpla. În legătură cu managementul privat şi etapizarea sa, în această privinţă am venit să exprim acest mandat al Ministerului Economiei că suntem de acord cu Fondul pe orizontul pe termen scurt. Există şi o seamă de mici observaţii legate de modul în care a fost redactat textul şi sunt convins că ne vom înţelege asupra acestuia”, a explicat ministrul Economiei. (Sursa: AGERPRES)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE