Elena Horhat, proprietara unui lanţ de librării, despre vânzarea de carte!

“Librăriile de cartier trăiesc din papetărie!”

Elena Horhat, proprietara SC Libris Eminescu SRL, spune că lucrează în domeniul vânzării de carte decând se ştie. Firma pe care o conduce deţine cinci librării, „Hyperion”, „Luceafărul”, „Ion Creangă” şi „Universul cărţilor” în Târgu Mureş şi una în Reghin, „Junimea”. De asemenea, mai are deschise două puncte de lucru la Universitatea „Dimitrie Cantemir” şi la Administraţia Finaţelor Publice Târgu Mureş. SC Libris Eminescu SRL ocupă locul I în “Top Profit Romania”, judetul Mureş, în domeniul “Comerţ cu amănuntul al cărţilor, în magazine specializate”, conform listafirme.ro. În anul 2011, firma a avut o cifră de afaceri de peste 1800000 de lei, iar profitul realizat a fost de aproape 95000 de lei, potrivit aceluiaşi site. Elena Horhat ne-a povestit despre primii ani de activitate ai firmei, care a fost înfiinţată în 1992, despre evoluţia afacerii, despre evoluţia pieţei de carte, precum şi despre aşteptările pentru următorii ani.

Reporter: Cum aţi început afacerea?
Elena Horhat: Am început cu o locaţie de gestiune, în Piaţa Teatrului, unde e acum Romur-ul. Este vorba de Librăria “Mihai Eminescu”, deţinută de Centrul de librării din judeţ. În 94 au cerut librăriile înapoi. Am predate-o şi eu, apoi, până în 96, am fost director comercial în cadrul Centrului de librării, când m-am retras şi am reînceput totul pe cont propriu. Primul spaţiu pe care l-am închiriat a fost pe strada Bartok. Apoi, la scurt timp, în iunie 96, am primit în chirie de la Romur spaţiul din Piaţa Teatrului, unde e şi acum Librăria “Hyperion”. Pe urmă au urmat şi alte spaţii. În perioada retrocedărilor, am fost contactată de noii proprietari ai unor spaţii unde funcţionau librării. Aşa a fost, de exemplu, cu Librăria “Luceafărul” din Piaţa Trandafirilor, în 1998. Apoi am deschis librăria de aici (Librăria “Ion Creangă”, de pe strada 22 decembrie 1989 n.r.), unde am cumpărat spaţiul; erau apartamente şi preţurile erau accesibile. Şi, concomitent, prin 1998-1999 am deschis Librăria “Junimea” din Reghin.

Rep.: Rezistaţi pe piaţă de 20 de ani. Care sunt atuurile dumneavoastră?
E.H.: În primul rând, experienţa şi dragostea de carte. Dacă nu faci un lucru cu plăcere, nu ai cum să ai success. Asta am făcut de când mă ştiu, începând de la a vinde cărţi la un chioşc de pe stradă din faţa magazinului. La fel de important este şi felul în care tratăm clienţii, în plus este foarte important să ştii ce vor şi ce caută cumpărătorii de carte. De exemplu, dacă nu ai cărţile când le caută copiii, mă refer la cele pentru şcoală, şi le ai abia peste o săptămână, îţi rămân pe raft, la fel e şi la papetărie.

Rep.: Care au fost cele mai dificile momente?
E.H.: Cea mai grea a fost perioada de la început, din anii 1996-1997, până în 2000. Aveam spaţiile închiriate, făcuserăm tot felul de împrumuturi şi erau probleme. De multe ori aveam insomnii când venea rata la bancă. Erau şi momente când nu ştiam dacă pot să plătesc salariile, dar cu multă muncă am trecut peste. De asemenea, a fost foarte grea şi perioada în care am fost nevoiţi să închidem Librăria “Luceafărul”, din centru, şi am mutat-o în Tudor. În 2001-2002 ni se cerea o chirie de 50 de euro pe metru pătrat, asta pe lună însemna cam cât vindeam. Nu este uşor, nici când deschidem noi librării, cum este acum “Universul cărţilor” din pasajul de la Mureş Mall. Încă nu merge bine şi cheltuielile sunt mari, dar aşa se-ntâmplă de fiecare dată şi atunci trebuie să avem grijă ca alte librării să meargă foarte bine ca să ne acoperim pierderile.

Rep.: Cum a evoluat piaţa cărţii în aceşti 20 de ani?
E.H.: După Revoluţie, lumea încă mai citea. Se cumpăra tot ce apărea. Era multă cerere, dar nu prea multe cărţi. Mergeam după cărţi la Bucureşti şi stăteam la rând, cu numere de ordine, să prindem cărţile care erau cele mai căutate. Când ajungeam înapoi la Librăria “Eminescu”, era deja coadă. Apoi au început să se publice tot mai multe cărţi şi să scadă cererea. Se căutau, într-un timp, foarte mult dicţionare, ghiduri de conversaţie, cărţi de istorie şi albumele de pictură sau cărţile de economie. Ca număr de angajaţi, nu am avut fluctuaţii foarte mari. Ca venit am crescut până în 2003, pe urmă am stagnat până în 2008 şi de atunci suntem în scădere.

Rep.: Care credeţi că este trendul pentru următorii ani?
E.H.: Nu ştiu ce să spun, nu sunt foarte optimistă. Comerţul online cu siguranţă creşte foarte mult. Şi noi avem, dar nu e profitabil. Însă asta e tendinţa. Sunt oameni care vin în librărie răsfoiesc cartea şi o comandă apoi de pe internet. A fost un caz că am primit o comandă de la un client care locuia la doi paşi de librărie.

Rep.: Cine profită cel mai mult din industria cărţii? Cel care o scrie, cel care o publică sau cel care o vinde?
E.H.: Noi spunem că ceilalţi, ceilalţi spun că noi. Editura îşi ia partea ei, noi pe a noastră şi autorul pe a lui. E drept că se spune că scriitori nu au bani şi nu câştigă din scris, uneori pe bună dreptate, dar sunt pierderi şi pentru vânzător şi pentru editură. Fiecare încearcă să scape de risc.

Rep.: Ce se vinde cel mai bine?
E.H.: Sunt perioade şi perioade. Cărtărescu, Paler, de exemplu, s-au vândut întotdeauna, la fel şi Pleşu, Liiceanu, chiar şi Aurora Liiceanu. Acum merge bine Lucian Boia, de exemplu. În ceea ce priveşte literatura universală se vând în primul rând câştigătorii de Nobel şi colecţia “Top 10+”, de la editura Polirom, dintre care cel mai bine s-au vândut “Lolita”, “Raiul găinilor” şi “Portretul lui Dorian Gray”. Se caută şi cărţile motivaţionale şi cele despre medicina naturistă. În ce priveşte raportul carte – produse de papetărie, în librăria din centru predomină vânzarea de carte, pentru că acolo vin şi oameni din afara oraşului, dar librăriile din cartiere trăiesc din papetărie, eventual, se mai vinde şi literatură şcolară.