Organigramă nouă la Aeroport Administratie
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 384 Vizualizări

Organigramă nouă la Aeroport

Consilierii judeţeni au aprobat joi, 9 ianuarie, într-o şedinţă extraordinară, noua organigramă şi stat de funcţii al Aeroportului Internaţional „Transilvania” Târgu-Mureş. Potrivit secretarului Consiliului Judeţean Mureş, Paul Cosma, propunerea de reglementare a venit din partea Consiliului de Administraţie desemnat în data de 19 decembrie 2013 şi vizează în principal două componente ale structurii organizatorice, respectiv Direcţia Operaţională şi Direcţia Economică. „La Direcţia Operaţională datorită faptului că a crescut considerabil traficul aerian în ultima perioadă, pe de o parte, şi pe de altă parte datorită unei necesităţi de coordonare directă a serviciilor de handling şi deservire pasageri, s-a propus şi s-a aprobat înfiinţarea unei noi structuri în cadrul acestei Direcţii, Servicul Deservire Aeronave, cu un post de conducere şi 17 posturi de execuţie. Pe de altă parte, la Direcţia Economico-financiară s-a propus şi s-a aprobat desfiinţarea Serviciului Economic, reorganizarea acestuia ca şi Compartiment, cu o corelare corespunzătoare în sensul diminuării atribuţiilor acestei foste structuri”, a declarat Paul Cosma.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE