Felix Zaharia, diplomatul masterand la Harvard Invatamant
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 1355 Vizualizări

Felix Zaharia, diplomatul masterand la Harvard

Acceptat, în anul 2012, ca masterand al Harvard Law School (Facultatea de Drept) din SUA, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din lume, Felix Zaharia a absolvit cu brio masteratul în drept şi a revenit, acasă, în România. În prezent, târgumureşeanul în vârstă de 32 de ani îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) unde ocupă funcţia de diplomat, secretar II, la Direcţia Drept Internaţional şi Tratate.

An intens în SUA, revenire în România

Anul de studiu petrecut în SUA a fost extrem de util şi bogat în experienţe pentru diplomatul târgumureşean, care a mărturisit că îi e destul de dificil să sintetizeze în câteva propoziţii experienţa trăită la Harward Law School. „Am absolvit în mai 2013. Au fost mai multe cursuri, de drept internaţional, drept public american, dreptul mediului. Sunt extrem de sofisticaţi (cei de la Harvard – n.r.), nu ştiu dacă un articol de ziar poate surprinde experienţa mea de acolo. Ar merita un întreg foileton”, a precizat Felix Zaharia.

Surprinzător pentru anii, dar cât se poate de firesc pentru alţii, la finalul anului de masterat târgumureşeanul a revenit în România. Mai exact la Ministerul Afacerilor Externe, instituţie la care înainte de plecarea în SUA ocupa funcţia de director adjunct în cadrul Direcţiei Drept Internaţional şi Tratate. „Ce m-a determinat să revin în România? Cred că un pic din mai multe. În primul rând, când am plecat eram hotărât să mă întorc. Apoi bursa pe care am primit-o îmi cerea să nu rămân în SUA cel puţin doi ani şi mi s-a făcut şi dor… Desigur, era şi alternativa unor ţări europene, dar asta e un alt aspect”, a afirmat absolventul de la Harvard.

“Am savurat fiecare oră de curs”

“Provocat” să transmită câteva recomandări studenţilor şi masteranzilor români care studiază în afara României, Felix Zaharia a subliniat că sfaturile pe care le poate oferi depind foarte mult de situaţia şi vârsta studenşilor, dar şi de predictibilitatea pe care aceştia o au atunci când vine vorba despre propria carieră. “Nu pot să îi spun unui student tânăr pentru care, imediat după şcoală, vor urma greutăţile găsirii unui loc de muncă, să se bucure de fiecare oră din viaţa de student aşa cum am făcut eu. Dar am savurat fiecare oră de curs, am citit în biblioteca universităţii cărţile cele mai diverse, de la antropologia naşterii umane la tigrii mâncători de oameni din Extremul Orient rus, asta şi pentru că eram foarte relaxat, ştiam unde mă întorc. La examene admiram modul în care fuseseră formulate întrebările. Cred că cineva care este foarte interesat de rezultatul examenului este mai puţin înclinat să admire talentul profesorului la formularea de întrebări”, a subliniat Felix Zaharia.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE