Împreună pentru copiii cu cancer şi în 2014 Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 253 Vizualizări

Împreună pentru copiii cu cancer şi în 2014

Spectacole caritabile, tabără de vară pentru copii, programe artistice, cursuri pentru voluntari şi evenimente de strângere de fonduri. Anul 2013 a însemnat pentru Asociaţia „Împreună pentru Copiii cu Cancer” demararea de proiecte cu scopul de a-i ajuta pe copiii bolnavi de cancer, în condiţiile în care numărul acestor copii creşte anual cu peste 15 cazuri noi. Reprezentanţii asociaţiei spun că în acest an vor păstra tradiţia acestor proiecte şi evenimente.

2014, an bogat în evenimente

Asociaţia „Împreună pentru Copiii cu Cancer” continuă derularea proiectelor începute în 2013 şi doreşte să organizeze şi în acest an un eveniment de strângere de fonduri pentru un aparat medical necesar în monitorizarea tratamentului copiilor cu leucemie. Pentru că aparatul este foarte scump, organizaţia doreşte ca proiectul să se desfăşoare pe o perioadă mai lungă, de câţiva ani. „La sfârşitul anului 2013, am avut o Gală Caritabilă de strângere de fonduri pentru un aparat medical foarte important. Gala a fost organizată de ASOREV în parteneriat cu As IPCC și SJU Mureș, la Hotel Privo. A fost primul eveniment pentru acest scop, urmând să mai organizăm altele în acest an. As IPCC în numele copiilor bolnavi adresează mulțumiri celor doi parteneri pentru implicare și tuturor persoanelor care au participat la Gală și și-au adus contribuția la strângerea de fonduri. Aparatul este necesar în monitorizarea tratamentului copiilor cu leucemie. Acesta se foloseşte în străinătate de ani de zile şi este absolut necesar medicilor pentru a şti cum să ajusteze tratamentul în funcţie de cum evoluează sau în ce stadiu de vindecare se află pacientul. Un aparat de acest gen costă aproape 250.000 euro, deci este foarte scump. Noi ne-am propus ca acest proiect să se desfăşoare pe mai mulţi ani, pentru că nu e uşor să strângi atâţia bani într-un timp scurt”, a precizat Gabriela Farczadi, preşedintele Asociaţiei „Împreună pentru Copiii cu Cancer”.

În plus, o serie de evenimente organizate anul trecut se vor organiza şi în acest an. „De asemenea, dorim să păstrăm tradiţia proiectelor desfăşurate în anii trecuţi şi să organizăm de Ziua Copilului un spectacol caritabil care va fi în special pentru copiii mai mici, până în clasa a V-a. Anul trecut, evenimentul s-a bucurat de un mare succes şi dorim să-l repetăm”, a mai spus Gabriela Farczadi.

Pregătiri pentru tabăra de vară

Pregătirile pentru tabăra de vară pentru copiii bolnavi de cancer a început deja. În 14 februarie, la Palatul Culturii, va avea loc un spectacol de dans, o competiţie dedicată celor care iubesc dansul şi vor să facă şi o faptă bună. Cu banii strânşi din acest eveniment se va organiza tabăra. Mai mult, vor continua şi cursurile pentru voluntari. „Vom avea tabăra de vară pentru copii, vom face şi un curs pentru voluntari. Am avut şi anul trecut un astfel de curs, în acest an îl vom relua şi vrem să fie în fiecare an câte un curs pentru voluntari. Pe lângă acestea, noi ne planificăm în fiecare lună câte un eveniment. În funcţie de luna în care ne aflăm, îl personalizăm. Vrem să fructificăm toate evenimentele importante şi să facem câte o mică ieşire”, a precizat preşedintele organizaţiei.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Este minunat cind Societatea civila vine in sprijinul sistemului sanitar din Romania. Performanta in sanatate fara bani nu se poate face. Hemato-oncologia pediatrica din SCJU-Tg, Mures face eforturi considerabile pentru a reusi sa atinga rezultate comparabile cu alte tari din Europa. Suntem in Europa geografic dar ca nivel de ingrijire medicala mai avem citiva pasi de facut in ciuda faptului ca avem medici exceptionali. Felicitari pentru Asociatia Impreuna pentru Copiii cu Cancer.

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE