Home / Business / Noile reguli ale licitaţiilor publice, salutate de mediul de afaceri

Noile reguli ale licitaţiilor publice, salutate de mediul de afaceri

Distribuie

Legea adoptată de Parlamentul European prin care achiziţiile publice din Uniunea Europeană nu vor mai urmări cel mai bun preţ, ci raportul cel mai optim dintre calitate şi preţ, salutată de mediul de afaceri mureşean. Remus Benţa (Contrascom Benţa SA Nazna): “Măsura va contracara speculanţii”. Vasile Duma (Silvaur Impex SRL Iernut): “La cel mai mic preţ e o problemă”. Lucian Cueşdean (Nakita Prod Comimpex SRL Târgu-Mureş): “Calitatea era mereu ignorată”. Tiberiu Vărzar (Plasmaserv SRL Târgu-Mureş): “Raportul calitate – preţ contează cel mai mult”.

Actul normativ a fost adoptat miercuri, 15 ianuarie, şi va intra în vigoare în termen de 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. După aceasta dată, statele membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, vor avea la dispoziţie un termen de 24 de luni pentru a implementa prevederile europene în legislaţia naţională. “Noul criteriu va aduce finalul dictaturii celui mai mic preţ, aducând în prim-plan calitatea”, a declarat Marc Tarabella, europarlamentar belgian, raportor pentru directivele privind achiziţiile publice şi achiziţiile efectuate de companiile de utilităţi, transport şi poştă.

Remus Benţa: “Măsura va contracara speculanţii”

Omul de afaceri Remus Benţa, managerul Contrascom Benţa SA Nazna, unul dintre principalii jucători locali din domeniul construcţiilor, s-a declarat de acord cu noua lege europeană despre care a menţionat că va contracara activitatea firmelor speculante care câştigă licitaţii la preţuri mici şi apoi sucontractează lucrările către alte societăţi. “Cred că măsura va contracara acei speculanţi care câştigă licitaţii la preţuri mici fără să aibă experienţa să realizeze ceva şi constatăm pe parcursul derulării contractelor că au sublicitat. Şi au două probleme, şi cel care a organizat licitaţia respectivă şi cel care contractează. De obicei la aceste speţe era un antreprenor general care prelua un contract la un preţ sublicitat, mult mai mic şi îl dădea în subantrepriză la alţii. Prin urmare, salut iniţiativa Parlamentului European şi cred că îmbunătăţeşte calitativ produsele finale ale alestor licitaţii”, a menţionat Remus Benţa.

Vasile Duma: “La cel mai mic preţ e o problemă”

Proprietarul Silvaur Impex SRL Iernut, societate care are ca obiect de activitate creşterea porcinelor, a opinat că noua lege europeană se impunea deoarece până la momentul actual licitaţiile pentru achiziţiile publice ignorau calitatea produselor. “Măsura mi se pare normală deoarece până acum licitaţiile erau câştigate după criteriul preţului cel mai mic şi era clar că la cel mai mic preţ e o problemă, diferenţele dintre participanţi fiind de multe ori foarte mari. De exemplu, la preparatele din carne niciodată nu puteam ajunge la preţurile altora”, a afirmat Vasile Duma.

Lucian Cueşdean: “Calitatea era mereu ignorată”

Acţionar şi administrator al Nakita Prod Comimpex SRL Târgu-Mureş, Lucian Cueşdean a salutat iniţiativa Parlamentului European şi a fost de părere că aceasta va avea ca efect stoparea importurilor de produse ieftine, dar de provenienţă dubioasă şi calitate îndoielnică. “Asta trebuiau să facă de la început şi sunt categoric de acord cu această lege pentru că numai porcării s-au făcut cu preţ minim, calitatea era mereu ignorată. Pe piaţă intră produse cu calitate îndoielnică, de doi bani, de peste tot, în special din China, şi calitatea noastră nu mai contează. Foarte multe produse de calitate şi provenienţă îndoielnică. Sper ca în România legea să fie adoptată cât mai curând, în maxim un an de zile”, a declarat administratorul Nakita Prod Comimpex SRL Târgu-Mureş, companie care are ca obiect de activitate fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare, control şi navigaţie.

Tiberiu Vărzar: “Raportul calitate – preţ contează cel mai mult”

Unul dintre asociaţii Plasmaserv SRL Târgu-Mureş, Tiberiu Vărzar, a declarat că deşi compania pe care o reprezintă nu participă la licitaţii, este de acord cu noua lege adoptată de Parlamentul European. De asemenea, reprezentantul Plasmaserv a mai precizat că motivul neparticipării la licitaţii este actuala legislaţie cu privire la achiziţii, care pune accent nu pe calitate, ci pe cel mai ieftin produs. “Noi nu participăm la licitaţii publice, lucrăm cu firme private, prin oferte, discuţii şi negocieri directe. Nu participăm tocmai din cauza regulii preţului cel mai mic. Raportul calitate – preţ contează cel mai mult, adică ce primeşti de calitate la preţul respectiv, nu să cumperi la cel mai ieftin preţ. Mai ales că noi vindem echipamente de sudare şi de tăiat cu plasmă, produse premium, printre cele mai scumpe din lume, care oferă foarte multe facilităţi şi avantaje dar tocmai de aceea nu ne înscriem la licitaţii pentru că noi nu putem concura cu cel mai mic preţ. Eu pierd timp dacă mă duc să particip la licitaţie. Dacă se modifică legislaţia, e interesant şi cred că o să ne revizuim punctul de vedere, dar momentan nu participăm tocmai de aceea, pentru că produsele noastre sunt la calitate high-class care nu pot avea decât preţuri de high-class”, a menţionat Tiberiu Vărzar.

Directivele UE, transpuse în legi

Agreată de Consiliul Uniunii Europene încă din iunie 2013, noua legislaţie cu privire la achiziţii publice conţine trei directive care revizuiesc regulile actuale privind licitaţiile publice în Uniunea Europeană şi stabileşte pentru prima dată standarde comune europene privind contractele de concesionare.
Potrivit Hotnews, Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) are în vedere transpunerea directivelor europene în tot atâtea acte normative cu putere de lege, pe următoarele segmente: achiziţii publice clasice, achiziţii efectuate de entităţile care activează în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi atribuirea contractelor de concesiune.

Criterii noi de atribuire a licitaţiilor publice
1. Raport calitate-preţ

Datorită noului criteriu de “ofertă cea mai avantajoasă economic” (MEAT) în procedura de acordare a contractului, autorităţile publice vor putea accentua calitatea, consideraţiile referitoare la mediu, aspectele sociale sau inovaţia, ţinând în continuare cont de preţ şi de costurile de implementare a achiziţiei.

2. Soluţii mai inovatoare

Noul “Parteneriat pentru Inovaţie” va permite autorităţilor publice să organizeze licitaţii pentru a rezolva o problemă specifică fără să anticipeze soluţia, lăsând astfel spaţiu contractorului şi contractantului să găsească impreună soluţii inovatoare.

3. Birocraţie redusă şi acces uşor pentru companii mici

Procedura de depunere a ofertelor companiilor va fi mai simplă, cu un “Document Unic European de Licitaţie” bazat pe declaraţii pe proprie răspundere. Doar câştigătorul va trebui să pună la dispoziţie documentele originale. Acest lucru ar putea reduce povara administrativă a companiilor cu mai mult de 80%, conform estimărilor Comisiei. Noile reguli vor încuraja divizarea contractelor în loturi, pentru a facilita accesul la licitaţie a firmelor mai mici, susţine Parlamentul European.

4. Reguli înăsprite privind subcontractarea

Pentru a combate dumpingul social şi a asigura respectarea drepturilor lucrătorilor, noile reguli vor include prevederi referitoare la subcontractare şi la “oferte anormal de mici”. Ofertanţii care nu respectă legislaţia muncii din Uniunea Europeană pot fi excluşi de la licitaţii, potrivit Parlamentului European.

5. Fără presiuni de privatizare a serviciilor publice 

Acordul asupra noilor reguli europene privind concesionările subliniază că statele membre rămân în continuare libere să decidă în privinţa execuţiei activităţilor sau serviciilor publice – prin mijloace proprii sau externalizate. Noua directivă “nu cere privatizarea întreprinderilor publice care oferă servicii publicului”, se arată în textul legii adoptată de Uniunea Europeană.

(Sursa: Hotnews)

 

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Un nou proiect marca Multinvest: Centru de inginerie inovativă la Târgu Mureș!

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.