Delicii culinare romane la Clubul Bolyai Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 166 Vizualizări

Delicii culinare romane la Clubul Bolyai

Muzeul Judeţean Mureş a continuat şi în acest an seria manifestărilor inedite organizând marţi, 21 ianuarie, evenimentul sugestiv intitulat “Delicii romane de ziua culturii maghiare” la Clubul Bolyai. Evenimentul, organizat în fapt de Centrul de Cercetare a Limesului Roman din subordinea Muzeului Judeţean, a adus în centrul atenţiei vizitatorilor o serie de bunătăţi romane alături de o degustare de vinuri, servite cu delicii literare antice traduse în limba maghiară.

Civilizaţia romană, baza culturii universale

L-am prins pe arheologul Ötvös Koppány Bulcsú în timp ce pregătea una dintre preparatele romane servite vizitatorilor. “Nu am nici un fel de  experienţă în bucătărie, în afară de cea de consumator, dar în seara asta, mai ales văzând plăcerea cu care s-au consumat mâncărurile pregătite de noi, nu mi s-a părut greu deloc, dimpotrivă este o ocupaţie plăcută” a povestit arheologul. “Legătura cu ziua culturii maghiare poate că nu este evidentă, dar noi, cei care trăim pe aceste meleaguri, suntem în fapt multiculturali, iar civilizaţia romană a stat la baza culturii universale europene”, a specificat Koppány.

Manifestarea a reînviat tradiţiile culinare romane şi atmosfera banchetelor prin degustare, organizatorii oferind alături de fiecare fel şi reţetele preparatelor degustate. Astfel, pe mese au ajuns “alitus holus molle” (ţelină scăzută), “pisam Vitellianam sive fabam” (mazăre sau fasole a la Vitellius) şi “faseoli et cicer” (fasole cu năut) după reţetele din cartea de bucate a lui Aspicius, “De re conqiunatoria”, cea mai veche carte de bucate din Europa, toate însoţite de o pâine rotundă, în formă de pizza. Tot aici, participanţii la “banchetul roman” au putut urmări şi filme scurte despre reconstituirea încăperilor folosite pentru banchete în epoca romană.

Eveniment interesant şi gustos deopotrivă, el a fost foarte apreciat şi de vizitatori. “A fost un experiment interesant şi pentru noi deşi am avut unele dificultăţi în procurarea materiilor prime amintite în reţete. De exemplu a trebuit să renunţăm la folosirea pastei numite Garum. Acesta este un cuvânt apician nu foarte bine definit, probabil o denumire generică pentru un sos de peşte,  sosul acesta fiind unul dintre ingredientele scumpe ale Romei antice, iar noi l-am înlocuit pur şi simplu cu sare. Utilizarea condimentelor se făcea foarte raţional, nu se abuza de ele pentru că erau ingrediente scumpe, aduse tocmai din Africa sau Asia”, a informat Koppány.

Alimente cu scopuri medicinale

Romanii obişnuiau să folosească alimentele şi cu scopuri precise, de obicei medicinale. “Şi noi obişnuim să consumăm anumite alimente de la care aşteptăm beneficii, dar de multe ori este vorba doar de efectul placebo. Romanii în schimb consumau de exemplu ţelina în mod conştient, aceasta fiind considerată un foarte bun afrodisiac. Usturoiul iarăşi a fost amintit şi de către Plinius, încurajând consumarea acestuia în cantităţi nelimitate pentru aproape orice fel de boli”, a completat arheologul Pánczél Szilamér periplul nostru în gastronomia romană.

Acesta a risipit şi îngrijorarea că le va fi greu să organizeze evenimente la fel de gustate de către marele public. “Ne străduim în permanenţă să popularizăm istoria romană şi activităţile Muzeului Judeţean Mureş. Astfel, un eveniment care poate fi la fel de interesant ca şi acesta va avea loc cu ocazia Nopţii Muzeelor, când vom organiza o expoziţie de obiecte de igienă şi cosmetică romană, tot în acest gen, ca vizitatorii să le poată încerca pe viu. Nu exclud nici posibilitatea de a repeta şi genul de activitate pe care l-am organizat acum”, a completat arheologul.

Edith VEREŞ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE