Elevii de la “Unirea”, în vizită la “Zi de Zi” Invatamant
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 94 Vizualizări

Elevii de la “Unirea”, în vizită la “Zi de Zi”

Elevii clasei a XII-a D de la Colegiul Naţional „Unirea” din Târgu-Mureş însoţiţi de profesoara Mihaela Rad au făcut miercuri, 22 ianuarie, o vizită redacţiei cotidianului “Zi de Zi”, activitate inclusă în cadrul calendarului manifestărilor dedicate Zilelor Colegiului „Unirea”. 

Vizita elevilor are la bază cursul opţional de competenţă în mass-media, elevii vizitând în cursul primului semestru al acestui an şcolar şi redacţiile Radio Târgu-Mureş, respectiv TVR Târgu-Mureş. „Am pornit la drum în vizită de redacţii din diferite canale media, televiziune, radio, presă scrisă, cu o clasă de elevi de clasa a XII-a, profil ştiinţe umane în urma începerii unui curs opţional de competenţă în mass-media. Ca profesor m-am gândit că e mult mai bine ca elevii să vadă la faţa locului ce se întâmplă efectiv într-o redacţie, ce înseamnă munca într-o redacţie, cum se compartimentează ea, care sunt „avantajele” şi „dezavantajele”. Elevii, chiar dacă nu şi-au dorit din start să urmeze o facultate de jurnalism, iată că după a treia vizită se gândesc deja la posibile colaborări în studenţia lor. În toamnă am avut vizite la Radio Târgu-Mureş şi TVR Târgu-Mureş, facem în aşa fel încât să nu perturbăm activitatea orelor şi să ne încadrm într-un orar strict. Această vizită putea fi făcută şi în semestrul 2 dar ne-am lipit de Zilele Colegiului „Unirea” desfăşurate în perioada 22-24 ianuarie”, a precizat Mihaela Rad, profesor  de ştiinţe sociale în cadrul Colegiului Naţional „Unirea”.

Elevii, încântaţi

Elevii au putut vedea la faţa locului cum ia naştere un ziar, primind din partea redactorilor ziarului informaţi despre munca din redacţia unui ziar. „Mi s-a părut o experienţă interesantă, am participat la mai multe astfel de activităţi desfăşurate în cadrul opţionalului de mass-media. Cu siguranţă, mulţi dintre noi am fost acaparaţi de ceea ce ni s-a povestit. Înainte de această vizită aveam idee despre cum se lucrează într-o redacţie deoarece întotdeauna am avut o pasiune pentru acest lucru, dar pe parcurs m-am reprofilat. Personal, televiziunea îmi place mai mult, dar şi presa scrisă mi se pare interesantă. Am avut un gând să optez pentru presă dar cred că mă voi orienta spre medicină. Dar nu se ştie niciodată ce îţi poate rezerva viitorul”, a spus Cristina Gligor, elevă în clasa a XII-a D.

Lecţie inedită

Elevii au avut parte de o altfel de lecţie, predată nu la catedră, ci chiar de cei care muncesc la realizarea unui ziar. „Este foarte important pentru elevi să vadă efectiv munca din spatele unui ziar pentru nu conştientizează valorile puse în practică decât dacă le văd puse în practică. De la catedră poţi să le spui absolut orice dar trebuie să şi vadă la modul concret cum decurge munca în construcţia unui ziar”, a menţionat profesoara Mihaela Rad.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE