Share

Home / Administratie / Manuel Butiulca, discurs pro-european de Ziua Micii Uniri

Manuel Butiulca, discurs pro-european de Ziua Micii Uniri

Subprefectul judeţului Mureş, Manuel Butiulca, a afirmat vineri, 24 ianuarie, că istoricul act de la 1855 care a consfinţit Unirea Principatelor Române a consolidat trei piloni esenţiali în dezvoltarea ulterioară a poporului român: unitate, independenţă şi libertate. „Sărbătorim astăzi împlinirea a 155 de ani de la măreţul act istoric al unirii Moldovei cu Muntenia, ziua de aur a veacului aşa cum au numit-o contemporanii noştri, Unirea a reprezentat actul de voinţă a naţiunii române, împlinirea unei necesităţi istorice. Neîndoielnic că actul istoric de la 24 ianuarie 1859 şi întregul proces care a premers şi a urmat a fost înainte de toate rezultatul luptei şi dăruirii patriotice în procesul îndelungat şi dificil de unitate deplină a naţiunii române. A vorbi de unitate în istoria noastră înseamnă a vorbi de existenţa neamului nostru, de trecutul său milenar, înseamnă a aduce trecutul în prezent, înseamnă a condensa în fiecare cuvânt pe care îl rostim de la înălţimea momentului pe care îl trăim, tot ceea ce constituie coordonate fundamentale în istoria poporului nostru. Unitate, independenţă şi libertate. Pe aceşti trei mari piloni adânc înfipţi în conştiinţa noastră s-au înscris marile momente fondatoare ale României moderne: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor de la 1859 şi Marea Unire de la 1918”, a afirmat Manuel Butiulca.

„Aparţinem geografic şi ideologic Europei unite”

În partea a doua a discursului, subprefectul judeţului Mureş a reamintit celor prezenţi că ţara noastră este un partener viabil şi puternic al Uniunii Europene. „În prezent, România este membru al Uniunii Europene şi are obligaţia de a se conforma noilor provocări şi tendinţe, ceea ce înseamnă integrare şi globalizare. Drept răspuns al acestor deziderate, va trebui să ne consolidăm permanent poziţia şi să găsim cele mai bune soluţii pentru a demonstra că suntem un partener viabil, puternic şi respectabil. Istoria demonstrează că suntem capabili şi de acte semnificative şi că aparţinem geografic şi ideologic Europei unite. Am convingerea că mureşenii sunt mândri de apartenenţa lor naţională şi vor fi întotdeauna ca o pasăre măiastră care îi defineşte şi le oferă unicitate în lume. La mulţi ani!”, a încheiat Manuel Butiulcă, cu ocazia festivităţii prilejuită de sărbătorirea Unirii Principatelor Române, găzduită de curtea Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Mureş.

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Agenția Națională a Funcționarilor Publici angajează în județ

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere …

Share
Share