Drumul spre succes în carieră începe de jos Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 163 Vizualizări

Drumul spre succes în carieră începe de jos

Proiectul “Drumul spre succes” cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi înscris în Axa prioritară 2 “Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii” a ajuns la activitatea 4.4. Această activitate finală a presupus organizarea bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi, bursă care a avut loc la Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuşi” luni, 27 ianuarie.

La activitate au participat elevii din grupul ţintă care au avut posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă, sau să-şi pună în aplicare abilităţile dezvoltate în cadrul orelor de consiliere, însoţiţi de experţii din şcoli şi de consilierii în carieră. Agenţii economici prezenţi au fost pe de o parte parteneri ai proiectului, pe de altă parte au fost interesaţi de crearea unei baze de date cu viitorii absolvenţi.

Elevul, coparticipant la propriul destin

Consilierea în carieră doreşte să-l facă pe elev coparticipant la propriul destin prin informare. “Pe parcursul celor 3 ani de proiect elevii s-au implicat foarte mult. Tinerii îşi doresc şi chiar au nevoie de suport şi ar trebui să-l găsească în noi. Mulţi dintre ei sunt dezorientaţi, nu toţi au parte acasă de consultare în ce priveşte cariera.Deşi informaţiile sunt la dispoziţia tuturor pe toate căile, nu este foarte uşor să selectezi ce este într-adevăr util. Proiectul nostru a venit în întîmpinarea acestor nevoi” a declarat pentru “Zi de Zi” purtătorul de cuvânt al proiectului, Floare Govier. “Credem că am reuşit acest lucru, iar acum după 3 ani de activitate se simte şi se vede dorinţa tinerilor de a se implica. Unul dintre indicatorii noştri de proiect este numărul de elevi care şi-au găsit loc de muncă sau îşi continuă studiile în învăţământul superior. Până în momentul de faţă un procent de aproximativ 92%  de elevi au terminat proiectul cu success” a adăugat Govier.La proiect participă elevi din clasele a XI-a şi a XII-a, care termină pe rand, deci măsurarea va mai dura, indicatorii finali vor apărea când toţi tinerii participanţi la proiect vor termina şcoala. Verificarea se face prin adeverinţe de la locul de muncă sau facultăţi. “Angajatorii prezenţi au rolul de a iniţia elevii şi de a le stârni interesul de a participa la un interviu, de a-i face să îndrăznească. Unii dintre ei aui fost gazdele elevilor în sesiunile de practică, deja unii dintre ei se cunosc, sunt angajatori care chiar au ochit dintre ei pentru a-i angaja la momentul când termină şcoala. Angajatorii deasemeni îşi doresc o bază de date cu elevii care pot fi interesaţi, la orice firmă apar periodic noi posturi, astfel au o sursă de unde să-şi selecteze personalul” a completat purtătoarea de cuvânt.

Nimeni nu s-a născut învăţat

Pentru a reuşi, trebuie să fii curios şi să acumulezi informaţii. Nimeni nu s-a născut învăţat. Elevii participanţi la proiect au făcut practică reală, numărul de ore contabilizat, cu evaluatori, cu caiete documentate. “Se ştie cum se face practică de prea multe ori, elevii se prezintă doar să li se semneze prezenţa, pentru că angajatorii nu au timp şi răbdare să se ocupe de ei. Profesorii ştiu că nu s-a făcut practica efectivă, ne minţim între noi, furându-ne singuri căciula. Elevii chiar au fost bucuroşi. Părinţii nu au timp, angajatorii nu au timp, profesorii sunt presaţi de programă”, a încheiat Govier. Printre firmele participante la bursa locurilor de muncă s-a prezentat şi firma SC Izorep. “Am luat contact cu viitorii angajaţi şi am făcut o simulare de angajare, ca să înţeleagă mai bine cum e la un interviu de angajare, cam ce se întreabă. A fost destul de realist interviul. Elevii s-au arătat îngrijoraţi de lipsa de experienţă şi de vârstă, le-am spus că experienţa se face în timp, nimeni nu are pretenţia ca ei să aibă experienţă din prima zi. Unii au fost chiar pragmatici, au întrebat direct de salarii”a declarat reprezentantul firmei, Miklos Lászlo. Stând de vorbă cu elevii, am constatat o maturitate îmbucurătoare în gândirea acestora. “Suntem foarte conştienţi de ajutorul pe care ni-l oferă acest program. Am văzut cum e la un interviu şi experienţa a fost foarte benefică”, a declarat Tania Gânju. Dragoş Ruja, elev participant, crede că acest proiect îl va ajuta în găsirea unui loc de muncă mai bine plătit. Colegul acestuia, Rareş Paşca, a manifestat o mare maturitate. “Dacă-ţi place munca pe care o faci ea devine mult mai uşoară. Şi salarul este important, dar fiecare trebuie să-şi aleagă după ce consideră că i se potriveşte. Cu cât îţi place o muncă, cu atât excelezi în desfăşurarea ei, şi atunci şi salarul va creşte.” Activitatea desfăşurată la Târgu Mureş se va repeta la Zalău, marţi, 28 ianuarie.

Edith VEREŞ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE