Home / Cultură / Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Sărmaşu. Cine uită nu merită!

Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Sărmaşu. Cine uită nu merită!

Distribuie

Sub acest generic s-au desfășurat, la Sărmașu, manifestările cultural-artistice dedicate zilei de 24 ianuarie, sărbătorind astfel 155 de ani de la înfăptuirea unirii Principatelor Române. Într-o atmosferă de înaltă vibrație patriotică s-au prezentat alocuțiuni emoționante și un reușit program artistic, la realizarea căruia și-au adus contribuția elevii Liceului Teoretic “Samuil Micu”, Corul Secției de Pompieri din localitate și formația de dansuri populare “Graiul Câmpiei”.

După intonarea Imnului de Stat al României, domnul primar, ing. Ioan Mocean, a vorbit celor prezenți în Casa de Cultură despre semnificația zilei de 24 ianuarie, îndemnând toți sărmășenii la unitate, într-o perioadă în care suntem tot mai dezbinați.

Pentru elevii prezenți, această manifestare a constituit o adevarată lecție de istorie și de respect față de cei care și-au dat viața pentru acest pamânt. Domnul profesor Radu Tolan a prezentat importanța evenimentului ca pe o «poveste» în care personajele sunt eroii neamului.

Programul artistic a avut ca motto cuvintele lui Dimitrie Brătianu: «Unirea este singura temelie statornică a edificiului viitorului nostru, fără dânsa, ce se va clădi va fi clădit pe nisip».

Corul pompierilor a impresionat prin ținută şi prestanță, cântecele patriotice și versurile rostite însuflețind asistența.

Elevii liceului au cântat și au recitat poezii care au atins o coardă sensibilă, au „trezit” conștiințe. Corurile “Belcanto” și „Amadeus” au probat încă o dată profesionalismul lor prin cântecele “Hai să-ntindem hora mare”, „Pe-al nostru steag e scris unire”. Elevele Andreea Bobiș și Andrada Onea au interpretat „Foaie verde foi de cimbru” și, respectiv „Căciulile”, fiind aplaudate cu frenezie.

Eleva Oana Băldean, premiată la concursul de creație “Primăveri ludușene” a prezentat poezia „Historia magistra vitae”, trecând în revistă întreaga istorie a poporului nostru. Giulia Blăjan, Florina Mărginean, Nicoleta Bîndeanu au recitat poezii din creația lui George Coșbuc, Geo Dumitrescu și Mihai Eminescu.

Glasurile cristaline ale elevelor Diana Oprea si Maria Preda s-au adresat românilor de pretutindeni, interpretând cântecul “Frați români din lumea-ntreagă”.

Echipa de dansuri din Sărmașu, alături de elevii liceului “Samuil Micu”, purtând costume populare autentice, a prezentat o suită de dansuri populare românești, dinamizând atmosfera.

În finalul manifestării s-a cântat “Hora Unirii”, iar apoi întraga asistență s-a prins într-o horă a bucuriei și armoniei.

Sperăm ca această lecție de istorie să rămână în sufletele celor care au fost prezenți, care au simțit românește, care s-au transpus și s-au regăsit  într-o “poveste” fără sfârșit – „povestea” Unirii Principatelor.

Colaborarea dintre Primăria Orașului, Liceul Teoretic „Samuil Micu”, Secția de Pompieri și Biblioteca Orășenească „Liviu Rusu” a probat că numai “uniți în cuget și simțire” putem realiza lucruri memorabile.

Prof. Rozalia BRÂNDAŞ

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Ziua Mondială a Poeziei, prilej de întâlniri literare și muzicale la BJ Mureș

Distribuie Începând cu anul 1999, poezia a primit o zi a ei fiind celebrată în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.