Home / 2014 / ianuarie (page 11)

Arhive lunare: ianuarie 2014

0 742

Practica Amphion, şansă pentru viitorul studenţilor

Reprezentanţii Asociaţiei Culturale Amphion au prezentat marţi, 28 ianuarie, stagiul privind  primele module de practică în cadrul celui de-al doilea an al proiectului „Practica interdisciplinară – o şansă pentru viitorul tău”, implementat în parteneriat cu Asociaţia „Divers”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. …

Citeste mai mult »

FOTO: Paşi în pregătirea unui discurs la J’ai Bistrot

0 173

Clubul de Public Speaking organizat de JCI Târgu Mureş  a continuat luni, 27 ianuarie cu un nou episod găzduit de sufrageria J’ai Bistrot, invitat fiind Ionuţ Oprea, brand manager al revistei economice lunare Transilvania Business şi PR manager pentru Sport Life Romania.   “Dacă la primele trei ediţii ale Public Speaking-ului am avut ocazia …

Citeste mai mult »

Am învăţat deja, iarna nu-i ca vara

0 51

Trebuia să ne obişnuim deja cu titlurile teribiliste, gen „România sub ape, arşiţă, nămeţi, paralizată”, coduri de toate felurile şi altele. Atenţia este captată în aceste zile de situaţiile într-adevăr dificile în care se află mulţi „aventurieri”, care s-au încumentat să pornească la drum fără să se asigure că destinaţia …

Citeste mai mult »

Cristian Moldovan, tenismenul care-şi doreşte în Top 10

0 1,387

Cotidianul “Zi de Zi” continuă miniserialul de prezentare a sportivilor şi antrenorilor originari din judeţul Mureş, a căror activitate a fost omisă, din cvarii motive, de organizatorii ediţiei din 2013 a Galei Sportului Mureşean. Întrucât din ierarhia premiată în luna decembrie de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Mureş lipsesc …

Citeste mai mult »

Comunicat deszăpezire – Consiliul Judeţean Mureş

COMUNICAT DE PRESĂ În Mureș pe cei 800 de km de drumuri județene s-a acționat neîntrerupt 72 de ore În perioada 25-27 ianuarie, toate drumurile județene din Mureș au fost menținute în stare practicabilă și nu s-au semnalat probleme de blocare a traficului rutier. Pe baza contractelor încheiate de Consiliul …

Citeste mai mult »

FOTO: Avocatul Galdea, decanul tinereţii de la Baroul Mureş

0 2,951

Avocaţii din Baroul Mureş şi-au ales luni, 27 ianuarie, noua conducere pentru următorii patru ani. Nicolae Traian Galdea a fost preferat de majoritatea celor 218 participanţi la Adunarea Generală Extraordinară Electivă a Baroului Mureş găzduită de Teatrul „Ariel” din Târgu-Mureş şi a învins-o la vot pe contracandidata sa la funcţia …

Citeste mai mult »

Utilajele de deszăpezire în acţiune

0 121

Ninsorile abundente căzute în ultimele zile la Reghin au scos din garaje utilajele de deszăpezire. Comandamentul de iarnă s-a aflat la datorie și a intervenit continuu pentru îndepărtarea zăpezii de pe şosele. Luni, încă de la primele ore ale dimineţii, lucrătorii din cadrul primăriei au acţionat cu material antiderapant. O …

Citeste mai mult »

Să dăm dovadă de spirit civic

0 138

Ninsorile din ultimele zile i-au  scos la lucru şi pe reghineni pentru a îndepărta zăpada depusă pe trotuare. Chiar şi aşa, în unele zone e nevoie ca oamenii să repete operaţiunea, întrucât a nins în continuu. În aceste zile poliţiştii locali patrulează în zonele în care se impune curăţarea trotuarelor. …

Citeste mai mult »

Se circulă în condiţii normale

0 121

Se circulă în condiții normale pe drumurile din județul Mureș. Prefectul Corneliu Grosu a declarat că zăpada căzută în ultimele zile nu a cauzat situații deosebite. Comandamentul de iarnă se află la datorie iar utilajele au acţionat continuu. Peste 100 de utilaje au operat pe drumurile județene și naționale și …

Citeste mai mult »

Patriotism şi emoţie de Ziua Unirii

0 116

Artiștii Ansamblului „Mureșul” și solistul Marius Ciprian Pop au oferit un spectacol de excepție reghinenilor de ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie. Evenimentul a fost organizat de Primăria Reghin în colaborare cu Casa de Cultură „Eugen Nicoară”. Deschiderea manifestării a fost făcută de Fanfara Municipală. Au rostit alocuțiuni profesorul de …

Citeste mai mult »