CSU Medicina învinge rapid, la Rapid CSU Medicina CSŞ
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 113 Vizualizări

CSU Medicina învinge rapid, la Rapid

Echipa feminină de volei CSU medicina CSŞ Târgu-Mureş a învins sâmbătă, în deplasare cu scorul de 3-0, seturi câltigate la 10, 22 şi 14 pe Rapid Bucureşti, într-o partidă din cadrul etapei a XVI-a a Diviziei A1. Ocupantă a locului IV în clasamentul actualei ediţii, formaţia mureşeană s-a impus conform aşteptărilor în doar trei seturi. Partida a fost una fără istoric, deşi bucureşetencele, după ce au cedat în doar 17 minute primul set, la 10, au reuşit să îl încheie pe al doilea mai echilibrat, profitând de obişnuita relaxare şi de schimbările efectuate de antrenorul Atanas Petrov. Au jucat atâta de cât a fost nevoie pentru a încheia jocul fără emoţii. Setul al treilea a fost unul din nou foarte scurt, în care mureşencele au apăsat pe acceleraţie, iar gazdele au predat armele. Diferenţa de valoare a celor două loturi nu au putut scoate în evidenţă compartimentele, mureşencele dominând la toate capitolele.

Urmează două meciuri importante

În urma aceste victorii, mureşencele au mai obţinut alte trei puncte care le consolidează poziţia, cu patru puncte avantaj în faţa următoarei clasate, CSM Târgovişte şi cu un joc restanţă, tot în deplasare, la Penicilina Iaşi. Acesta a fost amânat în etapa a XIV-a, deoarece echipa mureşeană abia în acele zile revenea din Franţa, de la partida din „optimile” Challenge Cup şi se va disputa astăzi, luni, 3 februarie, de la ora 17.00. Partida de la Iaşi poate fi considerată una mai dificilă, dacă se ţine cont de oboseala pe care o pot acumula mureşencele cu deplasarea de la Bucureşti şi de victoria cu un surprinzător 3-0 a echipei ieşene din această etapă cu Unic Piatra Neamţ. O partidă mai importantă va susţine CSU Medicina la sfârşitul acestei săptămâni, când primesc vizita echipei din Târgovişte. Acesta pare a le fi şi adversara din primul tur al turneului play off, unde clasarea pe locul IV le oferă avantajul terenului propriu, iar echipa mureşeană mai are de susţinut câteva jocuri dificile, cu Dinamo şi Volei Alba Blaj, ambele în deplasare.

CSU Medicina a aliniat formaţia: Iulija Popova, Roxana Iancu, Tatiana Lupu, Gabriela Tsvetanova, Alexandra Trică, Irina Radu, Camila Gomez-libero, Florentina Ivanciu, Alexandra Pintea, Mihaela Ozun, Gabriela Bălae, Andreea Petra.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE