Mântuirea prin tradiţii

Cultura populară, portul, cântecul, obiceiurile moştenite din strămoşi sunt cele care dau acea minunată bogăţie, acea avuţie a unui popor menită să nu-i ştirbească identitatea. Este şi cazul meşterilor şi rapsozilor populari pe care îi vedem la vreun eveniment în care portul popular e la loc de cinste. Pe unii dintre ei i-am văzut la Reghin, la Balul Însuraţilor de săptămâna trecută. Nu doar că şi-au expus averea cea de suflet a satului românesc dar i-au dat şi viaţă, prin lucrul migălos făcut cu pasiune moştenit de la părinţi şi bunici. În ochii lor se putea citi însă un regret, acela al îndepărtării generaţiilor tinere de tradiţional. Pasiunea şi dragostea lor de-o viaţă pare să nu mai fie agreată de tineri, bătrânii meşteri populari aşteptând parcă un semn care să le aducă speranţa că munca lor va fi preluată de  cineva. Tanti Rafila Moldovan ne spunea cu tristeţe că “am dat cinstea pe ruşine”, la câtă nepăsare există la unii dintre noi, care sunt atraşi de lucrurile fără conţinut şi substanţă. Vâzându-le pasiunea  muncii şi dragostei pentru frumos putem spune că ei sunt adevărata Catedrală a Mântuirii Neamului Românesc , una care din păcate ajunge să fie confundată cu o clădire, iar finanţarea acesteia naşte discuţii aprinse. Ei sunt bogăţia acestei ţări pe care din păcate nu o conştientizăm la adevărata valoare. Ei sunt cei care, tăcuţi şi fără să iasă în faţă dau frumuseţea neamului nostru. Până nu e prea târziu, să le preţuim munca şi dragostea lor pentru tradiţii, poate aşa vom ajunge să conştientizăm că mântuirea vine doar prin noi, cu noi şi pentru noi.