FOTO: 200 de participanţi la Olimpiada Procardia Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 328 Vizualizări

FOTO: 200 de participanţi la Olimpiada Procardia

Fundaţia Procardia organizează de mai bine de 42 de ani activităţi de prevenţie, reabilitare cardiovasculară, precum şi activităţi educative pentru un stil de viaţă sănătos. Vineri, 7 februarie, odată cu startul Olimpiadei de la Soci, Olimpiada Procardia a ajuns la final şi a sărbătorit acest lucru printr-o festivitate la care au fost prezenţi aproximativ 200 de participanţi cu vârsta medie.

„Câteva ore fără stres”

Prin intermediul acestei activităţi, Fundaţia a dorit, în primul rând, să transmită un mesaj foarte important, şi anume că mişcarea este esenţială pentru un stil de viaţă sănătos. Astfel în cele „câteva ore fără stres”, participanţii au rememorat momente petrecute în cei 42 de ani de activitate şi au degustat alimente dietetice pe care le-au adus de acasă. Îmbrăcaţi ca pentru sport, oamenii şi-au dat întâlnire în Sala de Sport a Colegiului Agricol „Traian Săvulescu”. „În Târgu-Mureş, de 42 de ani organizăm activităţi de prevenţie şi reabilitare cardiovasculară. Astăzi ( n.r.- 7 februarie, organizăm o festivitate mai umoristică, în care, având în vedere că astăzi începe şi Olimpiada de la Soci, noi încheiem Olimpiada Procardia cu pacienţii care participă în programe, care sunt asistaţi de către noi. Noi le asigurăm persoanelor de care ne ocupăm asistenţă, program de kinetoterapie şi tot ce mai este nevoie. Mesajul pe care am vrut să-l transmitem prin intermediul acestui eveniment a fost: „câteva ore fără stres”. Mişcarea este importantă în viaţa noastră. Indiferent de vârstă, trebuie să facem mişcare, pentru că ea ne scapă de stres, de anumite probleme şi ne asigură o stare de spirit mai bună. Apoi, tot în cadrul acestui eveniment, i-am îndemnat pe participanţi să aducă de acasă câte o farfurie cu alimentul dietetic preferat pe care îl consumă. S-au făcut degustări şi cine a dorit să afle mai multe despre o anumită reţetă, a putut să o facă”, a precizat prof. dr. Kikeli Pal, preşedintele Fundaţiei Procardia.

Fundaţia Procardia organizează frecvent activităţi pentru fiecare categorie de vârstă, fiind un promotor al mişcării. „Am avut aproximativ 200 de participanţi din categoria medie de vârstă. Avem acţiuni şi pentru pacienţii mai tineri, dar acelea le desfăşurăm în aer liber, la Platoul Corneşti, unde organizăm Aleea Sănătăţii, în luna mai. Pacienţii care au fost prezenţi la acest eveniment urmează de ani de zile programe de tratament şi se pregătesc intens, aşa că noi putem să încheiem acum Olimpiada cu mândrie”, a spus prof. dr. Kikeli Pal.

„Mi-am schimbat total stilul de viaţă”

Doamna Elvira Hangan a povestit că participă la programele centrului de şase ani şi este foarte mulţumită de schimbarea care s-a produs în acest timp. Pe lângă faptul că se simte mai bine şi mai sănătoasă, ea este veselă, energică şi plină de viaţă. „De când am început să fac mişcare, să particip la programele de la Centrul Procardia, mi-am schimbat total stilul de viaţă. Mi s-a reglat tensiunea, am învăţat să mănânc sănătos, să trăiesc sănătos, pentru că prin mişcare reuşesc să fiu mai sănătoasă. De şase ani fac mişcare în adevăratul sens al cuvântului şi cu mare drag aş recomanda oricui. Mi-am chemat şi prietenele şi apoi mi-au mulţumit. De fiecare dată când vin la orele de gimnastică, vin de acasă pe jos şi mă întorc pe jos, la centru facem o oră de mişcare controlată în grup, ni se măsoară tensiunea şi pulsul. Mă simt foarte bine şi am mai multă energie”, a povestit Elvira Hangan.

Foto: Miruna OBRAZ

[zizigallery id=1093]

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!