Camera Agricolă Judeţeană, în aşteptarea descentralizării Agricultura
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 245 Vizualizări

Camera Agricolă Judeţeană, în aşteptarea descentralizării

Anul 2013 a reprezentat pentru Camera Agricolă Judeţeană Mureş unul de aşteptare în ce priveşte  implementarea Legii Camerelor Agricole. Cum aceasta a întârziat să apară, instituţia şi-a văzut de activitatea legată de consultanţă, cursuri şi expoziţii. Aşteptarea persistă şi în acest an, Legea descentralizării fiind declarată neconstituţională. Despre toate acestea ne-a vorbit ing. Ileana Guşatu, director executiv al Camerei Agricole Judeţene Mureş.

Reporter: Cum a fost anul 2013 pentru Camera Agricolă Judeţeană Mureş?

Ileana Guşatu: A fost unul bun. Deşi am reuşit să realizăm un număr mult mai mic de proiecte pe fonduri europene, pentru că nu au fost deschise sesiuni la nivel naţional, în aceste condiţii am reuşit pe Grupurile de Acţiune Locală (GAL) să realizăm un număr de zece proiecte. Important este faptul că ne-am canalizat cea mai mare parte a activităţii pe organizarea de cursuri de formare profesională, astfel încât în 2013 am reuşit să realizăm un număr de 21 de cursuri la care au participat un număr de 402 fermieri. De asemenea, ceea ce este foarte important este că am reuşit să organizăm expoziţii, de taurine la Deda, Band, Sărmaşu, de ovine la Vătava şi Găleşti, concursul de arat de la Vărgata, expoziţia de legume – fructe de la Gheorghe Doja şi expoziţia Apiardeal de la Sighişoara, care s-a bucurat de un real succes. De asemenea, am reuşit să participăm cu o fermieră din Ţopa la Indagra Bucureşti, cu produse ecologice.

Rep.: Dar în ce priveşte legislaţia?

I.G.: A fost un an destul de incert pentru că s-a tot amânat punerea în aplicare a Legii Camerelor Agricole. În unele judeţe ale ţării, în zece judeţe, s-au făcut deja alegeri la Camerele Agricole, ele sunt constituite dar nu funcţionează din lipsa fondurilor. La noi în judeţ, acest proiect a rămas în primul stagiu, acela de înfiinţarea a comitetelor de iniţiativă şi pasul următor nu s-a mai realizat. Chiar dacă se realiza, nu era cu nimic mai mult pentru că dacă nu ai bani, nu poţi face funcţionabilă o instituţie. A fost un al doilea hop, cu Legea descentralizării, care a fost respinsă. Cum era legea în forma iniţială noi formam o instituţie împreună cu Direcţia Agricolă şi cu cei de la Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice de la Sângeorgiu de Mureş, subordonată Consiliului Judeţean. Pentru noi nu era o mare modificare, era pentru ceilalţi, pentru Direcţia Agricolă care nu mai era în subordinea ministerului ci a Consiliului Judeţean, la fel şi celor de la pedologie, care momentan sunt subordonaţi Ministerului Agriculturii. Eram trei structuri, noi cu venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, cei de la Direcţia Agricolă doar cu subvenţii de la bugetul de stat şi cei de la OSPA doar cu venituri proprii.

Rep.: Cum vedeţi rezolvarea favorabilă a acestei situaţii?

I.G.: Pe noi nu ne afectează aşa de mult această reorganizare, pentru că ceea ce facem acum, fiind în subordinea Consiliului Judeţean, la fel va fi pe viitoarea lege. Nu ştiu cât îi va afecta pe ceilalţi. Va fi acolo o problemă, înţarăau fost multe discuţii cu cei de la OSPA pentru că nu o să le convină să ţină în spate, cu resursele lor proprii care le fac, o instituţie care are jumate venituri proprii şi jumate de la stat, şi alta doar cu venituri doar de la stat. Acolo va fi o problemă. Nu ştiu dacă la noi în judeţ se va pune problema asta, dar din ce am citit, înţarăa fost o problemă înainte de apariţia legii. Cei de la OSPA nu sunt de acord, pentru că au sediile lor, au utilaje, fac venituri mari şi nu ştiu dacă vor fi chiar aşa de bucuroşi să le împarte cu alţii care aşteaptă doar subvenţia în fiecare lună.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE