Două jocuri la Bucureşti pentru „mediciniste” CSU Medicina CSŞ
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 48 Vizualizări

Două jocuri la Bucureşti pentru „mediciniste”

Divizionara A1 de volei feminin CSU Medicina CSŞ Târgu-Mureş va susţine în acestă săptămână două partide în Bucureşti. Miercuri, 19 februarie, de la ora 19.00, vor da replica celei de-a doua clasate a sezonului, Dinamo Romprest.

Bucureştencele vin după ce abia au părăsit cupele europene, de unde au fost eliminate de rusoaicele de la Uralochka Ekaterinburg în sferturile de finală ale CEV Volley Cup, a doua competiţie valorică, în timp ce Medicina a părăsit în optimi competiţia Challenge Cup în confruntarea cu franţuzoaicele de la ASPTT Mulhouse, ajunse în semifinale. Faţă de sezonul trecut, ambele echipe par mai puternice, cu un plus pentru cele alb-roşii. În ediţia trecută a fost 1-3 la Târgu-Mureş în etapa a doua şi mureşencele au fost aproape de a realiza o mare surpriză în returul de la Bucureşti, când au condus cu 2-1 la seturi, după ce l-au cedat pe primul în prelungiri. Atunci au cedat însă categoric ultimele două seturi, dar s-au întors acasă cu un punct. În comparaţie, turul actualei ediţii a consemnat cea mai categorică înfrângere a „medicinistelor”, un sec 0-3, cu seturi cedate la 12, 14, 14.

 

Ultima linie dreaptă în sezonul regulat

 

Înaintea play-off-ului nu sunt multe necunoscute. Dinamo are două restanţe, dar şanse mici de a recupera cele opt puncte care le despart de campioana Ştiinţa Bacău. Prima poziţie poate fi decisă în jocul direct, care se va disputa la Bacău, în etapa de sâmbătă, 22 februarie, penultima a returului. Atunci mureşencele vor evolua la CSM Bucureşti, aflată pe locul 5, la rândul lor cu şanse mici de a păstra acest loc, care se va confrunta cu echipa mureşeană în primul tur din play-off, deoarece echipa CSM Târgovişte are un program mult mai accesibil în ultimele trei runde, în timp ce CSM mai are de susţinut şi meciul cu Dinamo.

În aceste condiţii, echipa lui Atanas Petrov nu-şi poate alege adversara, deoarece dâmboviţencele nu au obstacole de netrecut pentru a se clasa pe locul 5. Locul 3 este deja decis, ocupanta fiind Volei Alba Blaj. CSU Medicina va întâlni pe 1 martie, în ultimul meci al turului pe teren propriu Unic Piatra Neamţ, care se află în luptă pentru locurile 7-8, cele care vor întâlni primele două clasate. Înaintea acestei partide, miercurea viitoare, în 26 februarie vor întâlni tot pe teren propriu, Ştiinţa Bacău, în prima manşă a „sferturilor” Cupei României.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE