Analize medicale dedublate pentru pacienţii cronici Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 94 Vizualizări

Analize medicale dedublate pentru pacienţii cronici

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Pană, a declarat vineri, 14 februarie, că în acest an se va monitoriza relaţia contractuală a ambulatoriului paraclinic cu Casele de Asigurări privind dedublarea unor analize medicale uzuale care se vor efectua din motive subiective, nu pentru că le-ar dori pacientul, ci pentru că medicul respectiv nu este mulţumit de rezultat.

„Vorbim de pacienţii cronici”

Adrian Pana a precizat că aceste analize sunt pentru pacienţii cronici. „Un lucru esenţial care va fi monitorizat anul acesta în relaţia contractuală cu Casele de Asigurări este dedublarea, triplarea unor analize medicale uzuale sau unor investigaţii imagistice care se efectuează din motive subiective nu pentru că le-ar dori pacientul, pentru că dacă le doreşte le putem considera servicii la cerere şi ele nu fac parte din pachetul de bază, ci pentru că medicul respectiv nu este mulţumit de rezultatul respectivei analize. În contractul cadru vor exista criterii clare prin care Casa poate contracta cu furnizorii validaţi să efectueze respectivele analize în condiţii de calitate. Să nu se înţeleagă că vorbim de analize care sunt necesare pentru monitorizarea bolnavilor cu urgenţe majore, ci vorbim, în special, de pacienţii cronici care reprezintă cea mai mare parte din pacienţii noştri, care sunt programaţi pentru internare sau pentru operaţie şi cărora li se efectuează nişte analize în ambulatoriu, după care, la un interval de câteva zile, i se repetă aceleaşi analize în Laboratorul spitalului şi bineînţeles spitalul decontează pentru analizele efectuate dublate fără ca să existe pentru ele un suport, o dovadă clinică că ele trebuiau să fie efectuate din nou”, a precizat Adrian Pană.

Fonduri substanţiale în acest an

Fondurile pentru ambulatoriul paraclinic au fost mărite substanţial în acest an, motiv pentru care Ministerul Sănătăţii doreşte ca analizele medicale să fie disponibile în mod echitabil pentru cetăţeni. „Există ghiduri internaţionale la îndemâna tuturor, mai ales a specialiştilor, care specifică foarte clar tipurile de analize care sunt esenţiale şi tipurile de analize care nu trebuie să fie efectuate pentru că nu aduc niciun beneficiu. Ne asigurăm în acest fel că fondurile care sunt mărite substanţial anul acesta pentru ambulatoriul paraclinic să fie disponibile pentru a fi oferite echitabil cetăţenilor. Până în prezent, o mare problemă a fost faptul că pe partea de investigaţii paraclinice fondurile respective ajungeau până la 7 sau 10 zile într-o lună, iar după aceea pacientul era programat, fie plătea din buzunar pentru analizele respective”, a subliniat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE