Poveşti de haiducie pe acorduri folk cu Focul Viu Monden
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 553 Vizualizări

Poveşti de haiducie pe acorduri folk cu Focul Viu

Iubitorii muzicii folk şi-au dat întâlnire vineri seara în Clubul Dogma din Reghin veniţi la o nouă întâlnire cu trupa Focul Viu. După o abesnţă de trei ani în clubul reghinean, cei de la Focul Viu, Sorin Taloş – chitară şi voce, Tudor Raţ – vioară şi Cristian Vasiu – percuţie au revenit cu un nou concert, aducând cu ei şi piese de pe albumul “Trup de fum”, al treilea al trupei după „Zbor” (1999) şi ,,Pământul frate” (2000). Piesele mai romanitice, incluse pe ultimul album au fost completate cu binecunoscutele piese de haiducie ale trupei, adevărate călătorii prin trecutul istoric cu mesaje de libertate, cu haiduci, daci liberi, moţi, piese care au încântat generaţii de iubitori ai acestui gen. Concertul de vineri seara a trecut în revistă istoria trupei, cei trei în frunte cu Sorin Taloş, readucându-i în actualitate prin intermediul muzicii pe mai vechii colegi ai trupei, Raluca Bărsan, Vlad Cioară şi Cristina Netea , membri care şi-au pus amprenta asupra Focului Viu dealungul anilor. Frumoasa poveste Focul Viu este dusă mai departe de componenţa actuală Sorin, Tudor şi Cristi  reuşind preţ de o seară să reînvie atmosfera caldă, de prietenie  a muzicii cu cei care o îndrăgesc. Nu au lipsit din concertul de vineri seara piesele binecunoscute  precum “’Dacii liberi”, “Hei da hei”, “Focuri vii”, “Noaptea prin Ardeal”, “Balada lui Pintea”, “Balada străinului”, completate fericit de compoziţiile mai romantice de pe albumul “Trup de fum”.A fost o seară a muzicii, a folkului, a revederii cu cei dragi, ingredientele serii de vineri din Dogma, un loc care continuă frumos să găzduiască concerte live cu şi pentru oameni dragi şi frumoşi.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE