Home / Social / Bunicuţele de la Cămin, răsfăţate de 1 Martie

Bunicuţele de la Cămin, răsfăţate de 1 Martie

Distribuie

Bunicuţele de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu-Mureş au fost răsfăţate de 1 Martie. Pentru că frumuseţea nu are vârstă, reprezentanţii Căminului, Clubul Lions Târgu-Mureş şi Primăria municipiului Târgu-Mureş s-au gândit să le facă o mică bucurie şi le-au pregătit doamnelor mărţişoare, flori şi o sesiune de înfrumuseţare, de schimbare a coafurii.

„Frumuseţea nu are vârstă”

Pornind de la ideea că „Frumuseţea nu are vârstă”, organizatorii au avut grijă ca bunicuţele să se simtă în centrul atenţiei, mai ales că multe dintre ele nu au mai avut parte de un astfel de răsfăţ de ani buni. Emoţionate şi fericite, doamnele s-au bucurat de cadoul de Mărţişor şi au uitat pentru câteva ore de probleme sau de singurătate. „Conceptul de la care am pornit în acest proiect este „Frumuseţea nu are vârstă”. Mi s-au alăturat suflete deosebite, doamnele de la organizaţia de caritate Lions, organizaţie care nu este la prima acţiune în Cămin, propria coafeza. De asemenea, Primăria municipiului Târgu-Mureş a fost alături de noi prin intermediul domnului Claudiu Maior care a înmânat mărţişoare şi flori bunicuţelor, care, în momentul în care acesta a sosit, aveau look-ul schimbat. Bunicuţele au fost într-adevăr surprinse plăcut, unele dintre ele nu au mai fost răsfăţate în acest fel de ani buni. Una dintre ele chiar şi-a dorit să aibă tunsoarea mea, dorinţă care i-a şi fost îndeplinită”, a povestit dr. Anca Florea, directoarea Căminului pentru Persoane Vârstnice din Târgu-Mureş.

„Emoţii şi trăiri deosebite alături de bunicuţe”

Dr. Dacia Hîncu, preşedintele Clubului Lions Târgu-Mureş, a spus că membrii Clubului au avut parte de emoţii şi trăiri deosebite alături de bunicuţe. „Poveştile de viaţă ale oricărei persoane din lume au semnificaţie aparte. Dar când ţi-au fost spuse de cineva care înainte poate a avut o familie, iar acum nu o mai are sau este uitată de ea, aceste poveşti primesc o altfel de valenţă. Emoţii şi trăiri deosebite am avut azi (n.r. – 28 februarie) alături de bunicuţele din Centrul pentru vârstnici, pe care le-am sărbătorit de 1 Martie. Noi, cei din Clubul Lions Târgu-Mureş, îi mulţumim doamnei dr. Anca Florea, directorul Căminului, pentru implicare şi dăruire, mulţumim copiilor de la Asociaţia „Catharsis” din Târnăveni pentru frumoasele mărţişoare şi felicitări cu origami pe care le-au creat pentru bunicuţele centrului”, a spus dr. Dacia Hîncu.

Reprezentanţii Căminului pentru Persoane Vârstnice organizează des acţiuni pentru vârstnici, încercând, de fiecare dată, să le mai alunge tristeţea de pe chip, să-i facă să zâmbească şi să se simtă ca într-o adevărată familie.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.