„Mărţişoare” de la Poliţie, pentru siguranţa femeilor Social
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 246 Vizualizări

„Mărţişoare” de la Poliţie, pentru siguranţa femeilor

Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Mureş, prin vocea purtătorului de cuvânt, inspector Andreea Pop, transmite, prin intermediul cotidianului „Zi de Zi”, câteva sfaturi utile pentru siguranţa doamnelor şi domnişoarelor. „Reprezentantele sexului frumos sunt mai vulnerabile în faţa infractorilor. Pentru siguranţa personală şi a bunurilor dumneavoastră, primiţi din partea Poliţiei un „mărţişor” de recomandări”, a precizat inspector Andrea Pop.

Sfaturi pentru siguranţa femeilor:

– Evitaţi deplasările pe trasee situate în zone mai puţin circulate, străzi lăturalnice, neiluminate!

– În special în locurile aglomerate, purtaţi poşeta în partea din faţă, imobilizată cu braţul!

– Atunci când aveţi la dumneavoastră sume mari de bani, luaţi-vă măsuri de protecţie: nu circulaţi singure, noaptea, pe jos sau mai ales cu mijloacele de transport în comun!

– Dacă scoateţi o sumă mai mare de bani de la bancomat, fiţi atente la persoanele din jurul dumneavoastră! Uneori infractorii urmăresc persoanele pentru a vedea unde locuiesc! Dacă se iveşte un moment de neatenţie, acţionează şi pe drum, dacă lăsaţi bunurile în autoturism pentru câteva minute sau dacă folosiţi mijloacele de transport în comun!

– Făcând autostopul, urcând în autoturismul unei persoane necunoscute, indiferent de motivul invitaţiei, vă puteţi risca viaţa!

– Consumând alcool, sunteţi mai expusă pericolelor! De asemenea, nu este indicat să interacţionaţi cu persoane străine, aflate sub influenţa băuturilor alcoolice!

– Nu permiteţi persoanelor străine să intre în bloc (dacă există interfon) sau  în locuinţa dumneavoastră, indiferent de motivele invocate!

– Încuiaţi uşa de la intrare chiar şi când sunteţi acasă!

– Nu vă lăsaţi poşeta în maşină chiar dacă lipsiţi doar zece minute!

– Atenţie la „cunoştinţele” de pe Internet! Nu furnizaţi date personale nimănui şi fiţi foarte precaute la „întâlnirile” cu persoanele respective! De multe ori, în spatele unui pseudonim se poate ascunde o persoană periculoasă, cu alte intenţii decât cele pe care vi le mărturiseşte!

– Protejaţi-vă copiii nepermiţându-le să aibă asupra lor obiecte de valoare!

– Dacă sunteţi victimă sau martor la comiterea  unei infracţiuni, sesizaţi imediat Poliţia la telefon 112 – apel de urgenţă gratuit!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE