FOTO: Secuii, „plimbare civică” cu sabia scoasă prin Târgu-Mureş Politic
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 139 Vizualizări

FOTO: Secuii, „plimbare civică” cu sabia scoasă prin Târgu-Mureş

 

Incidente regretabile luni seara, la finalul ceremoniei de comemorare a martirilor secui executaţi în data de 10 martie 1854. Deşi principalul organizator al evenimentului, Izsak Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, a dat asigurări la microfon că deplasarea celor aproximativ 4.000 de persoane de la Monumentul Secuilor Martiri către centrul municipiului Târgu-Mureş va fi de fapt o „plimbare civică”, majoritatea participanţilor au încălcat promisiunea liderului lor. Ameninţări cu sabia către un conducător auto, scandări antiromâneşti, îmbrânceli cu reprezentanţii Jandarmeriei, petarde şi ocuparea carosabilului sunt doar câteva din faptele care au caracterizat „plimbarea civică” a secuilor către Prefectură.

Izsak Balazs: „Lupta noastră e paşnică”

Evenimentul a început într-o notă de calm, în jurul orei 17.00, cu discursul lui Izsak Balazs, liderul Consiliului Naţional Secuiesc, care a militat pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.

„Vorbim despre nevoia de a fi autonomi şi de a nu fi robi pe pământul strămoşilor. Ne respectăm eroi, martirii, şi cerem pentru copii noştri autonomia teritorială a secuimii. Lupta noastră e paşnică, Consiliul Secuiesc de zece ani păşeşte pe acest drum, diplomaţia secuiască, dreptul internaţional e la fel, instrumentul nosru, ca şi crearea instituţiilor şi procedurilor”, a afirmat Izsak Balazs.

Huiduieli neaşteptate

Surprinzător, două minute mai târziu preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc a fost huiduit copios când a amintit cu speranţă despre Guvernul Ponta III pe care secuii încearcă să îl sensibilizeze cu privirea la autonomia Ţinutului Secuiesc. „De câteva săptămâni avem Guvern nou şi cu membri unguri în Guvern şi eu prevăd asta în pofida acelora care fluieră, cei care ţipă sunt trădătorii. Ascultaţi-mă vă rog, cu respect. Eu voi avea încredere, autonomia va învinge, când şi România va fi convinsă să fie cu noi”, a spus Izsak Balazs.

Tokes Laszlo: „Nu putem accepta dictatura”

Absent la comemorarea secuilor, europarlamentarul Tokes Laszlo a trimis un mesaj care a fost aplaudat de cei prezenţi în jurul Monumentului Secuilor din Târgu-Mureş. „Intenţionez să îmi ridic cuvântul la Strasbourg pentru cauza libertăţii secuieşti şi autonomiei maghiare din Transilvania”, a transmis Tokes Laszlo. „Nu putem accepta dictatura”, a fost o altă ideea transmisă de Tokes Laszlo către secuii din România.

Biro Zsolt: „Drepturile noastre sunt lezate”

Preşedintele Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt şi-a început discursul cu un atac la autorităţi, care s-ar face vinovate de îmcălcarea drepturilor secuilor. „La 24 de ani după revoluţia sângeroasă românească, e sângeroasă situaţia ungurilor. Se refuză autonomia şi formele cele mai elementare, drepturile noastre sunt lezate, se luptă împotriva simbolurilor noastre şi ni se limitează practicarea drepturilor de exprimare. Asta înseamnă statul de drept în 2014?”, a afirmat Biro Zsolt.

Totodată, liderul Partidului Civic Maghiar i-a îndemnat pe cei prezenţi la unitate împtriva „forţei negre” care neagă dreptul secuilor la limba maternă. „Acei care îşi primesc leafa din taxele mele, cât timp suntem aţâţaţi unii împotriva altora afirmăm că democraţia, autonimia, are la bază competiţia sănătoasă. Trebuie să ştim dragi prieteni că nu trebuie să ne aflăm în competiţie, nu trebuie să ne învingem între noi, ci trebuie să ne îndreptăm împotriva acelei forţe negre care neagă dreptul nostru la limba maternă”, a spus Biro Zsolt.

Toro T. Tibor : „Autonomia e dreptul nostru”

Printre vorbitori s-a numărat şi Toro T. Tibor, preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania. „Fraţilor, degeaba vor să ne dezveţe, zălogul vieţii libere, autonomia e dreptul nostru, responsabilitatea noastră”, a spus Toro. T. Tibor. „Încă nu e în mâinile noastre (autonomia – n.r.), dar ne apropiem către ea. Ştim ce vrem, nu e adevărat că nu ştim. Şi la Bucureşti se ştie ce vrem. Uneori suntem ademeniţi, uneori ne ameninţă, ni se iau drapelele, ni se limitează limba. Vedem şi nu acceptăm să avem parte doar de atât”, a adăugat liderul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania.

„Vom merge înainte paşnic, pe trotuar”

Puţin după ora 18.30, Izsak Balazs a dat citire proclamaţiei secuilor din 10 martie 2014 şi a oferit, la microfon, ultimele indicaţii cu privire la modul de deplasare către centrul municipiului Târgu-Mureş. Întrucât autorităţile locale nu au autorizat marşul secuilor, liderul Consiliului Naţional Secuiesc a găsit chichiţa salvatoare: deplasarea pe trotuar, în linişte şi în ordine, către Prefectură. O „plimbare civică”, cum singur a afirmat. „După depunerea coroanelor, vom merge într-o plimbare civică, ne vom duce în centrul oraşului toţi. Rog pe toată lumea, conform înţelegerii, circulaţia nu e oprită”, a spus Izsak Balazs. „Vom merge înainte paşnic, pe trotuar, până la Prefectură. Nimeni nu se va opri acolo şi cu demnitate şi în pace fiecare merge acasă”, a mai promis preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc.

„Plimbarea civică”, transformată în marş ilegal

Promisiunile acestuia au fost uitate după numai câteva minute, când în drum spre centrul municipiului Târgu-Mureş convoiul secuiesc a provocat mai multe incidente. Într-unul dintre acestea, un participant aflat în primul rând, echipat în costum de soldat, a scos, în mod incredibil, sabia din teacă şi s-a deplasat spre mijlocul carosabilului pentru a „pedepsi” un conducător auto care s-a făcut se pare „vinovat” că a privit prea insistent către trotuar. Odată cu apropierea de Prefectură, „plimbarea civică” anunţată a început să se transforme în marş, iar lozincile împotriva Trianonului şi României, dar pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, să curgă cu generozitate. De asemenea, la aproximativ 100 de metri de Palatul Administrativ, participanţii au rupt cordonul oamenilor de ordine şi au intrat pe carosabil.

Petiţie pentru autonomie, depusă la Prefectură

Susţinuţi de scandări cu privire la autonomie, o delegaţie a secuilor a lăsat la Prefectură o petiţie în care se solicită, printre altele, ca Ţinutul Secuiesc să devină regiune de dezvoltare distinctă. “Secuii şi reprezentanţii comunităţilor maghiare solidari cu aceştia, adunaţi la monumentul Secuilor Martiri, urmând în continuare calea dreptului şi democraţiei, proclamăm în unanimitate: solicităm autonomie teritorială pentru Ţinutul Secuiesc”, se arată în document. “Anii care au trecut au clarificat că pentru secuii de azi această comemorare nu înseamnă numai comemorare, ci în acelaşi timp înseamnă solidaritate şi revendicare de drepturi: o acţiune comună în spiritul autonomiei. Cu toate acestea, revendicările noastre legitime nu au fost luate în seamă până acum de niciunul dintre guvernele României, de aceea ne vedem nevoiţi să repetăm că România nu îşi respectă angajamentele internaţionale”, se mai menţionează în document.

Marşul ilegal, încheiat după ora 20.00

“Plimbarea civică” a secuilor a luat sfârşit cu puţin după ora 20.00, jandarmii reuşind să convingă participanţii să plece la casele lor. “Toată deplasarea s-a făcut pe trotuare, circulaţia s-a desfăşurat normal pe toate arterele din Târgu-Mureş. Au fost câteva mici incidente în Zona Unic, unde au vrut câţiva să iasă pe carosabil, întrucât exista riscul producerii unor accidente rutiere, i-am repus pe trotuar. Despre petarde, a fost un caz izolat”, a afirmat, pentru Agerpres, Daniel Manea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş. “După ce vom identifica persoanele care au încercat să comită acte neconforme legii, le vom sancţiona. Deocamdată nu am aplicat sancţiuni. Există filmări, vom analiza imaginile şi vom identifica persoanele. Nu a fost nevoie de intervenţia în forţă a jandarmilor”, a completat Daniel Manea.

 

FOTO: Miruna OBRAZ

[zizigallery id=1123]

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Toti cei ce au vorbit la micofon trebuie arestati si judecati pentru atentat la siguranta nationala.
    SRI, ce păzești?

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE