Soarta vacilor din România, decisă la Târgu-Mureş Agricultura
  • I.T
  • 0 comentarii
  • 325 Vizualizări

Soarta vacilor din România, decisă la Târgu-Mureş

Federatia Crescătorilor de Bovine din România se întruneşte  miercuri, 12 martie, la Sala Mare a Palatului Administrativ în cadrul Adunării Generale la care vor participa 29 de filiale  judeţene, alături de alte opt asociaţii care şi-au exprimat intenţia de a adera la Federaţie.

În cadrul adunării, crescătorii de animale vor dezbate problemele actuale ale crescătorilor de bovine şi vor alege noului Comitet Executiv al Federaţiei. “În cadrul adunării va fi discutată soarta vacii, dacă mai ţinem sau nu vaci. Ca puncte centrale vor fi prezentarea PDAR-ului şi susţinerea financiară care va fi pe cap de animal pentru perioada 2014-2020, precum şi proiectele pe agricultură, ce înseamnă proiecte europene, ce înseamnă susţinerea  financiară. La felul cum e pregătită acum susţinerea pe vacă, în 2017 mai rămânem cu 50 de euro pe vacă”, a precizat Iacob Boca, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Mureş.

Problema impozitului pe construcţii speciale

Potrivit lui Boca, văcarii vor dezbate mai multe probleme în cadrul întâlnirii de miercuri de la Târgu-Mureş. “Una din problemele grave este cea cu Ordonanţa 102, cu impozitarea construcţiilor speciale pentru fermele mari care au construcţii. Sunt cei care au proiecte mari, de 1-3 milioane de euro şi la impozitul de 1,2% din valoarea investiţiei îi va nenoroci acest impozit. Pentru fermierii mai mici se fac reevaluări, au fost consultări la nivel de Direcţie Agricolă în ce priveşte calculul venitului la cei care nu sunt persoane autorizate. Am ajuns la nivel de judeţ la un consens astfel că pe animal, pe vacă  mpozitul să fie la 70 de lei pe an, iar la teren tot cam aceeaşi valoare, la cei care produc şi vând agricole pe piaţă, şi care nu sunt autorizaţi. Vom trimite un memoriu la minister care va cuprinde problemele dezbătute. De aceea am invitat reprezentanţi din minister deoarece cu ei avem discuţii. Posibil să vină la această adunare şi ceva parlamentari, doar că e miercuri şi nu prea sunt pe acasă, având treabă cu Parlamentul. La amândouă Camere şi la minister vom trimite problemele dezbătute  deoarece vrem să mergem mai departe deoarece avem multe probleme cum ar fi Legea păşunilor şi multe altele. Cele mai periculoase sunt impozitul pe construcţii speciale şi impozitul pe suprafaţă. La aceastea se adaugă faptul că noi trebuie să colectăm impozitul pe suprafaţă la cei care avem pământul în arendă. Noi vom fi un fel de agenţi fiscali care încasăm bani de la oameni”, a afirmat Iacob Boca.

Discuţii cu Kelemen şi Mora

În ce priveşte schimbările la nivel politic, cu apariţia Guvernului Ponta 3, Iacob Boca a precizat că acestea nu afectează activitatea agricolă. “Pe noi nu ne interesează aceste schimbări din Guvern, important este să fie oameni cu care să putem dialoga, să putem spune ce avem de spus. În ce priveşte sprijinul parlamentarilor mureşeni, când am cerut l-am . Ne-au ajutat şi domnul Kelemen Attila şi domnul Akos Mora.Camcu ei doi am dus dicuţii, chiar vineri am avut discuţii cu privire la dezbatrerea PDAR-ului. Din reprezentanţii asociaţiilor profesionale, noi Federaţia am fost singura care am avut reprezentanţi şi care am venit cu propuneri, cu proiecte clare. Multe din propunerile Federaţiei au fost băgate în seamă, şi chiar au fost trecute în proiectul naţional”, a menţionat Iacob Boca.

“Sunt mulţi care ne-au cam trădat”

Adunarea Generală a Federaţiei de miercuri va debuta la ora 10.00 cu o prezentare a PDAR-ului făcută de preşedintele Federaţiei, Claudiu Frânc, discuţii cu reprezentanţii ANSVSA după care se va trece la alegerea Comitetului Executiv al Federaţiei. “Conducerea nu va fi aleasă, doar Comitetul Director, unde se vor face anumite modificări, deoarece sunt mulţi care ne-au cam trădat. Tot ce se va discuta miercuri va fi pentru interesul vacii”, a menţionat Iacob Boca.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!