Vestitorii primăverii, spectacol la Palatul Culturii Social
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 358 Vizualizări

Vestitorii primăverii, spectacol la Palatul Culturii

Cântece, dansuri clasice tematice, moderne, contemporane, etno, costume inedite şi originale, poezii dedicate mamelor, creaţii proprii şi copii talentaţi şi vestitori ai primăverii care îşi dezvoltă capacităţile fără dificultate datorită mentorilor dedicaţi care îi ajută să-şi descopere calităţile şi să le fructifice. Membrii Palatului Copiilor din Târgu-Mureş au susţinut luni, 10 martie, un spectacol dedicat mamelor şi primăverii, un eveniment în care veselia a fost la ea acasă.

„Avem în Palat artiştii noştri”

Palatul Copiilor Târgu-Mureş, Consiliul Judeţean Mureş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Palatul Culturii au organizat spectacolul „E ziua ta”, pe scenă urcând  trupa „Fantasy”, Corul „Alegrissimo”, preşcolarii de la Grădiniţa „Albinuţa”, Raluca Ciumaş, Andrada Cristina Suciu, grupele de dans de la cercurile de dans contemporan şi modern, Denisa Căluşer, trupa de dans „Unique”, trupa de debut „Lollipop” şi mulţi alţi invitaţi speciali care au demonstrat, încă o dată, cât de talentaţi şi pregătiţi sunt. Deşi au avut emoţii, copiii le-au lăsat când au urcat pe scenă şi au dat tot ce au avut mai bun pentru a-şi bucura invitaţii. „Asistăm la un moment pe care tinerii noştri copii, care se pregătesc la Palatul Copiilor, încearcă să ni-l ofere, pentru că spectacolul „E ziua ta” este un spectacol oferit de Palatul Copiilor Târgu-Mureş în colaborare cu Consiliul Judeţean Mureş. Mulţumim şi Palatului Culturii pentru găzduire. Încercăm în cele două ore să vă facem o mică bucurie. Copiii, prin inocenţa lor, spun de foarte multe ori mamelor că le iubesc. Alţii, în schimb, sunt mai reţinuţi şi poate nu spun asta, însă prin cântece, prin dans şi prin tot ceea ce fac îşi arată dragostea şi preţuirea faţă de părinţi. Şi pentru că un spectacol are întotdeauna şi invitaţi speciali pe care o să-i vedeţi rând pe rând. Printre aceştia se numără şi preşcolarii de la Grădiniţa „Albinuţa” din Târgu-Mureş, cei mai mici dintre cei care vor urca pe această scenă. Sunt tineri şi foarte plini de viaţă aşa cum ar trebui să fie oricine. În acest spectacol, momentele de cântec, dans şi veselie vor fi ingredientele speciale, pentru ca primăvara să vină într-adevăr. Şi pentru că în Palatul Copiilor se întâmplă şi altceva în afară de muzică şi dans, sunt copii care realizează propriile creaţii vestimentare la cercurile de artă textilă şi design vestimentar. Pe lângă faptul că ştiu să-mi creeze hainele, ei ştiu să le şi prezinte. Astfel, noi avem în Palat artiştii noştri”, a transmis Mihai Naşca, prezentatorul evenimentului.

„Avem copii talentaţi în Târgu-Mureş”

Sala Mare a Palatului Culturii s-a umplut înainte de începerea spectacolului. Mame, taţi, bunici şi fraţi au venit să-şi vadă preferaţii, să-i admire şi să-i aplaude. Spectatorii au fost impresionaţi într-un mod plăcut de momentele vizionate şi i-au felicitat pe cei care au organizat evenimentul. „Trebuie să vă spun că m-au emoţionat foarte mult momentele din această seară. Copiii au fost minunaţi şi foarte bine pregătiţi. Atât cei foarte mici, cât şi cei mai mari au reuşit să transmită emoţii, să facă un spectacol frumos şi foarte reuşit. Copiii sunt cel mai frumos dar. Mie mi-au adus primăvara în suflet şi m-am bucurat să-i văd. Le doresc tuturor mult succes în continuare, îi felicit atât pe ei, cât şi pe cei care îi pregătesc şi mă bucur că avem copii talentaţi în oraşul nostru cu care ne putem mândri peste tot în ţară şi nu numai”, a transmis o spectatoare. „M-am simţit foarte bine alături de ei. Sunt talentaţi şi frumoşi. Părinţii lor trebuie să fie mândri de ei şi sunt, cu siguranţă. M-am bucurat să văd că la Palatul Copiilor se organizează o mulţime de cercuri, nu doar de dans şi muzică, ci şi de artă textilă. Le transmis felicitări copiilor, profesorilor şi părinţilor”, a afirmat o altă spectatoare.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE