Responsabili de stradă pentru curăţenie, din toamnă Social
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 289 Vizualizări

Responsabili de stradă pentru curăţenie, din toamnă

Dorin Florea, primarul municipiului Târgu-Mureş, a declarat miercuri că începând din toamna acestui an, Primăria va schimba modalitatea de declanşare a curăţeniei de primăvară şi îi va propune Consiliului Local să sprijine ideea desemnării unui responsabil de stradă, care să-i mobilizeze pe cetăţenii din cartierele oraşului în vederea unei colaborări serioase.

„Vrem să ajutăm oamenii”

Primarul a lăudat iniţiativa unui localnic din cartierul Dâmbu Pietros, care a reuşit, în doar două zile, să-şi mobilizeze vecinii să-şi mute maşinile pentru ca strada respectivă să poată fi reparată. Astfel, un responsabil de stradă în fiecare zonă ar putea să aibă un dialog ferm cu cetăţenii şi o colaborare serioasă. „Începând din toamna acestui an vom schimba modalitatea de declanşare a curăţeniei de primăvară, pentru că nu vreau să înţeleagă greşit fiecare cetăţean că el în decurs de 4-5 săptămâni poate să-şi scoată mizeria când are el chef, când are timp. Consiliul Local a respins acum 6 ani propunerea mea de a veni cu responsabili de stradă. La străzi avem mari probleme deja şi trebuie să găsim o modalitate, prin voluntariat premiat, un responsabil de stradă care să fie capabil să aibă un dialog cu cetăţeanul. De exemplu, nu avem o bună colaborare în momentul în care trebuie să faci o intervenţie fermă în stradă, cum ar fi deszăpezirile, curăţirea străzii, repararea unor trotuare, plantări, lucrări pe străzi. Oamenii nu sunt interesaţi, îşi lasă maşinile abandonate. În Dâmbu Pietros, un om extraordinar de serios a reuşit în două zile, cu familia lui, să meargă la fiecare, să le spună să-şi mute maşinile şi astfel am putut să refacem o stradă. Chiar o să-i trimit o scrisoare de mulţumire. Vrem să-i ajutăm pe oameni să-şi scoată mizeriile din curte, lucrurile vechi şi să punem două camioane într-o zi pe care o vom stabili, care să transporte murdăria. Putem să-i ajutăm, dar vreau să sprijine şi Consiliul Local această propunere cu responsabilul de stradă pentru a avea posibilităţile de a-l ajuta pe om într-un mod mult mai coerent şi informaţia să curgă mai repede. Poliţistul local sigur că ne sprijină, dar nu pot să folosesc în orice situaţie Poliţia Locală”, a spus edilul şef al oraşului.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE