Victorii ale favoritelor în turneul de volei al cadetelor CSU Medicina CSŞ
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 83 Vizualizări

Victorii ale favoritelor în turneul de volei al cadetelor

În prima etapă a turneului semifinal la volei feminin, cadete, grupa IV, care se dispută de miercuri până duminică în sala UMF din Târgu-Mureş, CSU Medicina CNUE Târgu-Mureş a învins cu 3-0 (15, 12, 7) formaţia LPS Bihorul Oradea. Deţinătoarea titlului şi principala favorită la câştigarea grupei, echipa antrenorului Ciprian Dîrnescu a luat astfel un start bun în vederea calificării la turneul final, unde merg primele două clasate din cele patru grupe. Valoarea loturilor şi rezultatele primei etape dau ca principale adversare ale mureşencelor echipele CSŞ Bega Timişoara şi CSS2 CNE Baia Mare. Cele două au obţinut la rândul lor victorii la fel de categorice în etapa de deschidere. În primul joc al turneului, băimărencele au învins în seturi câştigate la 12, 13 şi 17 formaţia CNNT Craiova, iar timişorencele au câştigat la 13, 7 şi 14 cele trei seturi disputate în compania celeilalte echipe bănăţene, CS Şoimii Lipova.

Etapele decisive, în etapele 2 şi 3

Echipa gazdă susţine partidele din primele trei etape de la ora 16.00, cea de sâmbătă de la ora 12.00, iar ultima, duminică, ora 13.00. În etapa a doua, „micile mediciniste” susţin meciul cu echipa timişoreană, vineri cu cea din Baia Mare, iar sâmbătă şi duminică, jocurile cu echipele din Lipova şi Craiova. Meciurile din primele etape se dispută începând cu ora 14.00, cele de sâmbătă, de la 10.00, iar duminică de la ora 9.00. Foarte posibil ca al doilea loc pentru turneul semifinal să se decidă în etapa de duminică, atunci când are loc întâlnirea dintre CSŞ Bega Timişoara şi CSS2 CNE Baia Mare. Lotul mureşean cuprinde 12 jucătoare, dintre care 6 fac parte din echipă din vara anului trecut. Celelalte şase componente mai vechi sunt: Lea Rancz, Alexandra Cauc, Bianca Rusu, Laura Molnar, Karina Gorbek şi Carla Mărginean. Lor li s-au adăugat Alexandra Babaş, Bianca Paşca, Timea Lovasz, toate de la Baia Mare, Raisa Ioan (Râmnicu Vâlcea), Cristina Apostol (Dinamo Bucureşti) şi Loredana Dobriceanu (Cernavodă).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE