Implicarea socială, testată la Ceasul Floral Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 375 Vizualizări

Implicarea socială, testată la Ceasul Floral

În cadrul suitei de manifestări dedicate Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, componenţii trupei de teatru “Dicentis” din cadrul cercului oratorie şi dezbatere al Palatului Copiilor, condus de directoarea instituţiei, Iolanda Cătinean, au prezentat vineri, 14 martie, în zona Ceasului Floral din Târgu-Mureş, o secvenţă de teatru-forum, cu scopul informării şi sensibilizării populaţiei pe teme de protecţia consumatorului, şi de ce nu, de implicare socială.

Actori buni, spectatori indiferenţi

Elevii, într-o regie bine realizată, au simulat îmbolnăvirea subită a unuia dintre ei. “Am încercat să recreem un moment în care unuia dintre noi i s-a făcut rău, iar ceilalţi am creat panică”, a explicat Larisa Fabian, una dintre componentele trupei. Copilul “bolnav” a fost foarte dezamăgit. “Am simulat că mi s-a făcut rău, ajungând chiar să cad jos. Trecătorii, deşi în număr mare la această oră, m-au ignorat cu desăvârşire”, a continuat Raul Gorea, elev la Colegiul Economic “Transilvania”.
Deşi “incidental” a durat suficient, nu a reuşit să sensibilizeze pe nimeni. Elevii nu s-au declarat însă învinşi, punând în balanţă mai degrabă ce au putut învăţa din această acţiune. “Am învăţat să nu fim indiferenţi şi să ne implicăm în viaţa socială. Am învăţat şi să nu ne lăsăm păcăliţi de practicile comerciale incorecte”, a completat Mihaela Moldovan, “creatoare de panică” în timpul scenetei. “Asemenea manifestări ar trebui susţinute şi în marile centre comerciale, pentru că sunt prea puţini cei care fac efortul de a se informa, ajungând în urma mai multor dezamăgiri să nu mai aibă încredere în nimeni. Informaţia corectă şi precisă este cheia spre o experienţă de consumator satisfăcut”, au completat componenţii trupei de teatru.

Turma urmează măgarul, ciobanul absent

Esenţial este că măcar câţiva din reprezentanţii tinerei generaţii au ocazia de a deveni conştienţi social, ei putând fi seminţele unei altfel de mentalităţi. “Sunt foarte dezamăgit de evoluţia mentalităţilor din oraşul nostru. Multă populaţie, puţini oameni. Efectul de turmă este generalizat. În faţa turmei merge măgarul încărcat. Cioban nu este, dar turma urmează măgarul”, a subliniat Rudi Moca, cunoscutul actor, dar în primul rând, activist social. “Atâta timp cât eu însumi nu sunt lezat, nu mă interesează, aceasta este percepţia. Când eu personal o păţesc, am pretenţia ca toată lumea să vină să mă protejeze, să lupte cu mine împreună”, a continuat Rudi Moca, arătând că aceasta este o concepţie total greşită. “S-a putut vedea indiferenţa oamenilor şi în timpul acţiunii de astăzi, când toată lumea a trecut indiferentă pe lângă copilul căruia i s-a făcut rău. Este o boală mult prea generalizată, indiferenţa şi lipsa de implicare”, a încheiat activistul.
Spiritul civic este ceva minunat, de care se vorbeşte mult, dar care din păcate pare a fi în moarte clinică în ultima perioadă. Ca o lecţie de la tinerii care s-au desfăşurat la ceasul floral, sperăm doar că dacă anul acesta au fost sensibilizaţi doi trecători, poate anul viitor vor fi zece. Până la urmă, Ziua Mondială a Consumatorului în Târgu-Mureş s-a vrut şi un apel la implicare socială.

Edith VEREŞ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE