Marius Ichim, felicitare-surpriză pentru Zi de Zi Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 671 Vizualizări

Marius Ichim, felicitare-surpriză pentru Zi de Zi

Vicepreşedintele Biroului Naţional de Conducere al PNŢCD, Marius Ichim, a făcut luni, 17 martie, o vizită-surpriză la redacţia Zi de Zi, pentru a felicita personal echipa cotidianului nostru, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 10 ani. Distinsul politician nu a venit cu mâna goală ci a adus, imprimat pe un format special, un model de primă pagină al Gazetei de Transilvania, primul ziar apărut în Transilvania, la mijlocul anilor 1800. De asemenea, Marius Ichim a oferit redacţiei Zi de Zi şi o felicitare cu următorul text: „Acum aproape două secole a apărut pe meleagurile transilvane primul ziar de limba română care avea să consemneze şi să influenţeze, zi de zi, viaţa ce avea să devină, iată, istorie. Acum un deceniu aţi apărut voi şi aţi picurat, Zi de Zi, câte un pic de istorie în viaţa noastră. Multe zile însorite să aveţi şi de aici încolo, minte limpede şi condei de temut! La mulţi ani Zi de Zi!”. Îi mulţumim liderului PNŢCD pentru gestul său şi îi transmitem, la rândul nostru, aprecierile echipei Zi de Zi.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE