Home / Cultură / Din Zimbabwe la Mostar, cu „British Documentary”

Din Zimbabwe la Mostar, cu „British Documentary”

Distribuie

Proiecţiile din cadrul „British Documentary” găzduite de Cinema “Arta”, organizate de British Council în parteneriat cu Asociaţia K’ARTE, cu sprijinul Primăriei Târgu-Mureş, revin la finele acestei săptămâni cu alte patru ducumentare de top, filmele fiind incluse în selecţia Festivalului de Film Documentar Grierson din Marea Britanie. Sâmbătă, 22 martie, respectiv duminică, 23 martie, vor rula două filme pe zi, de la orele 18.30 şi 20.00, filmele având subtitrarea în limba română, intrarea la proiecţii fiind liberă, în limita locurilor existente.

Realitatea din Zimbabwe filmată pe ascuns

Filmul care va deschide seria documentarelor britanice din această sătpămână este “Mugabe şi africanii albi”, sâmbătă, 22 martie, ora 18:30 la Cinema “Arta. Câştigător al premiului British Independent Film pentru cel mai bun documentar, filmul  este singurul documentar de lung-metraj filmat în Zimbabwe în ultimii ani, unde o interdicţie totală pentru presă încă există. Filmul este expunerea personală a cutezanţei incredibile a unei familii în faţa brutalităţii, în lupta pentru a-şi proteja proprietatea, comunitate şi ţara. În 2008, Mike, asemenea altor sute de fermieri albi înaintea sa, ale căror proprietăţi fuseseră încălcate şi care avuseseră parte de violenţe ani de-a rândul, acum în vârstă de 75 de ani şi bunic totodată, a făcut inimaginabilul: l-a dus pe Robert Mugabe în faţa tribunalului internaţional SADC (Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud), acuzându-l, alături de guvernul său, de violarea drepturilor omului şi discriminare rasială. Acest documentar, adesea copleşitor, este un portret extrem de precis al unui mod de viaţă aflat pe cale de dispariţie în Zimbabwe, filmat în secret şi sub ameninţarea violenţei, realizatorii riscând închisoarea, dacă ar fi fost surprinşi filmând.

Relaţia dintre tată şi fiu

Al doilea fil al serii de sâmbătă va fi ”Îngrijindu-l pe Calum”, în regia lui Lou McLoughlin. Câştigător al premiului Bafta Scotland New Talent şi al premiului Grierson pentru cel mai bun documentar realizat de studenţi, „Îngrijindu-l pe Calum” explorează relaţia complexă dintre un fiu aflat între două vârste şi tatăl său. După ani în care s-a aflat în exil, Uisdean (58 de ani ) se întoarce acasă, pe marginea unui lac din ţinuturile muntoase, pentru a se confrunta cu un trecut ce îi ameninţă dorinţa de a avea grijă de tatăl său. În vreme ce Calum, în vârstă de 92 de ani, se recuperează datorită grijii şi umorului zgomotos al vieţii împărtăşite cu fiul său, o tragedie din trecutul lui Uisdean survine, făcând ca rolul de îngrijitor să se împartă între cei doi, într-o pendulare continuă, precum valurile lacului.

Lupta cu urmările războiului

Cinefilii au parte duminică, 23 martie de alte două producţii de excepţie, primul fiind ”Pâna în iad şi înapoi” în regia lui Danfung Dennis. Câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Festivalul de Film Sundance şi nominalizat la Oscar la categoria cel mai bun documentar în 2012, „Până în iad şi înapoi”, în regia lui Danfung Dennis, explorează lupta crâncenă a unui om cu urmările devastatoare ale războiului, precum şi artificialitatea neliniştitoare a vieţii de după război. În 2009, trupele infanteriei marine americane au lansat un asalt aerian asupra bastionului taliban din sudul Afganistanului. Câteva ore după ce fusese abandonată în spatele liniilor inamice, unitatea sergentului Nathan Harris, în vârstă de 25 de ani, a fost atacată din toate părţile. Odată întors acasă, în North Carolina, după ce fusese rănit grav în timpul ofensivei, Nathan devine dependent de medicaţie. Agonia sa se adânceşte pe măsură ce încearcă să reconcilieze prăpastia dintre experienţa războiului şi normalitatea acum înspăimântătoare a vieţii de acasă.

Ororile războiului din fosta Iugoslavie

Filmul care va pune capăt ediţiei din acest an a „British Documentary” de la Târgu Mureş va fi ”Mostar”, care va putea fi vizionat duminică, 23 martie începând cu ora 20.00 la Cinema “Arta”. Cel mai controversat oraş din perioada războiului din Bosnia continuă să fie căminul lui Nedzad Kasumovic. Când a izbucnit conflictul lucra într-un magazine şi avea o familie tânără. Şi-a apărat oraşul aflat sub ocupaţie în 1993, riscându-şi viaţa pentru a filma distrugerea podului Stari Most, vechi de 400 de ani. Acum, 20 de ani mai târziu, Nedzad îşi spune povestea şi dezvăluie adevăratele orori ale războiului. Regizat de Josh Bamford şi Sebastian Feehan la doar un an după terminarea studiilor la University of Wales, în cadrul cursului Newport Documentary Film & Television, aceş doi regizori continuă să culeagă roadele muncii lor asidue, “Mostar” fiind lăudat de membrii juriului de la Festivalul Internaţional de Documentare Sheffield unde a fost proiectat în iunie, anul 2012 şi unde a căştigat premiul pentru cel mai bun documentar realizat de studenţi.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO – Ziua Mondială a Apei, sărbătorită de Clubul Rotary Mureș la Școala Gimnazială „Friederich Schiller”

Distribuie Rotary Club Târgu Mureș  a organizat joi, 21 martie, începând cu ora 12:00, un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.