Premieră medicală regională la Nova Vita Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 2466 Vizualizări

Premieră medicală regională la Nova Vita

O nouă premieră medicală la Centrul Medical Nova Vita. Dr. Lucian Mărginean, specialist în radiologie intervenţională, şi dr. Daniel Porav, medic primar urolog, au efectuat, cu succes, marţi, 18 martie, o embolizare a arterelor prostatice prin injectarea unor particule care blochează vasele de sânge corespunzătoare irigaţiei prostatice, o alternativă la tratamentul pentru adenomul de prostată, unui bărbat de 64 de ani din afara judeţului.

O abordare interdisciplinară

Tehnica, modernă şi rapidă, nu necesită anestezie generală, fiind vorba doar despre o puncţie cu anestezie locală, confortul pacientului fiind maxim, iar recuperarea rapidă. Astfel de intervenţii se mai fac, potrivit specialiştilor, în centrele private din Bucureşti. „Este o alternativă a celei medicamentoase şi chirurgicale în tratamentul adenomului de prostată, o alternativă modernă cu o selecţie de pacienţi bine diagnosticaţi şi cu un prealabil consult şi un bilanţ făcut de către medicul urolog, o intervenţie care a fost posibilă în Centrul Medical Nova Vita cu susţinerea Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş şi a Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş. Alternativa reprezintă, de fapt, devascularizarea, suprimarea circulaţiei arteriale ca şi aport nutritiv şi de oxigen la nivelul prostatei. Prin tehnici de radiologie intervenţională, putem realiza la momentul de faţă acest tratament foarte modern, care debutează aici, la Târgu-Mureş. Beneficiul este că pacientul pleacă acasă în aceeaşi zi sau cel târziu a doua zi, cu potenţiale complicaţii minime, cu reacţii adverse minime, doar cu un oarecare disconfort, cu o durere care se poate gestiona. Procedura în sine constă în abord vascular, cateterizare printr-un sistem coaxial, cateter, microcateter, identificarea vaselor prostatice care sunt de ordinul milimetrilor şi în injectarea în aceste vase a unor particule care urmează să blocheze, să astupe vasele de sânge corespunzătoare irigaţiei prostatice, astfel încât să obţinem efectul de devascularizare şi regresie a volumului prostatic.  Dacă ne gândim la o abordare medie a costului per pacient, ajungem undeva în jur de 700 de euro”, a precizat dr. Lucian Mărginean, specialist în radiologie intervenţională.

Embolizarea, adresată pacienţilor cu prostată mare

Studii făcute în străinătate arată că primele efecte de reducere a volumului prostatic apar la două săptămâni de la intervenţie, embolizarea adresându-se acelor pacienţi cu prostată mare şi cu diferite boli asociate pentru care o intervenţie chirurgicală înseamnă un risc major. „Pacientul face parte dintr-un lot de pacienţi care au fost supuşi unui screening de cancer de prostată, care s-a efectuat în urmă cu câteva săptămâni la Clinica de Urologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, clinică condusă de către doamna conferenţiar Martha Orsolya, iar suportul UMF a constat în materialele de unică folosinţă speciale utilizate pentru acest tip de intervenţie, care au făcut parte dintr-un grant intern al Universităţii. Această embolizare a arterelor prostatice şi în final a prostatei se referă la un grup de pacienţi cu o prostată mare şi care au, mai ales, diferite boli asociate, a căror tratament este dificil şi pentru care intervenţia chirurgicală şi anestezia implică un risc major. Mulţi dintre ei sunt refuzaţi la intervenţia chirurgicală tocmai din cauza acestui risc major. Mai există un grup de pacienţi care refuză pur şi simplu orice act chirurgical şi doresc o altă alternativă”, a specificat dr. Daniel Porav, medic primar urolog.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE