Protestatar din Solovăstru: “Am pus carul înaintea boilor” Administratie
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 258 Vizualizări

Protestatar din Solovăstru: “Am pus carul înaintea boilor”

Toți cetățenii care au protestat vineri, 21 martie, în fața Palatului Administrativ din Târgu-Mureş au fost invitați de președintele Ciprian Dobre în Sala Mare a Palatului Administrativ. În discuția care a durat aproape două ore, s-au abordat problemele comunei, în special aspecte referitoare la starea drumurilor din cele două sate aparținătoare de Jabenița.

Investiţii şi în acest an la Jabeniţa

Ciprian Dobre i-a informat pe cetățeni în legătură cu proiectele Consiliului Județean Mureș pentru comună, proiecte aprobate încă din luna ianuarie, când s-a adoptat bugetul județului pentru anul 2014. Astfel, în Jabenița vor fi executate în luna mai covoare bituminoase, pe o lungime totală de 2,3 kilometri și o valoare de 426.500 lei.
Totodată, sunt programate lucrări de întreținere prin plombări, ordinul de începere a acestora  urmând să fie dat săptămâna viitoare, conform graficului stabilit la nivelul Consiliului Județean, în luna februarie. “Nu am fost informați că în acest an Consiliul Județean va asfalta cei doi kilometri din comună. Ceea ce ne nemulțumește este conducerea locală din comuna Jabenița”, a declarat unul dintre participanții la discuție, în timp ce alți cetățeni au afirmat că “am fost mințiți și trimiși la un protest care, de fapt, nu își avea rostul”.


La finalul întâlnirii, președintele Consiliului Județean Mureș a mai menţionat că instituţia pe care o conduce are în administrare 800 de kilometri de drumuri județene, iar comuna Jabeniţa nu a fost ignorată de autorităţile judeţene. “Comuna Jabenița s-a aflat în preocupările noastre încă din momentul stabilirii bugetului pentru anul 2014, urmând ca în acest an să investim în drumurile de acolo aproape o jumătate de milion de lei. Facem acest lucru acum, având în vedere că prima preocupare a fost canalizarea din comună”, a afirmat Ciprian Dobre. De asemenea, în anul 2013, comuna Jabenița a primit o finanțare de 313.250 lei, necesară finalizării lucrărilor de canalizare, rețeaua fiind, în momentul de față, funcțională.

“Am scris în protest lucruri care ni s-au spus”
Concluzia a tras-o unul dintre participanții la întâlnire. “Până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții. Am scris în protest lucruri care ni s-au spus și am pus carul înaintea boilor. Dacă Ciprian Dobre a câștigat în Jabenița cu 85%, când mai candidează îl votăm și mai mulți. Pentru că ne-a explicat pe românește cum rezolvă problemele…”, a afirmat localnicul din Solovăstru.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE