Home / Sanatate / Nutriţionistul, pilon de bază în alimentaţia sănătoasă

Nutriţionistul, pilon de bază în alimentaţia sănătoasă

Distribuie

Atunci când dorim să ne schimbăm alimentaţia şi, implicit, stilul de viaţă, nutriţionistul joacă un rol foarte important în această schimbare, el fiind cel care poate depista eventualele probleme şi intoleranţe alimentare. De aceea, o vizită la nutriţionist este recomandată întotdeauna în defavoarea internetului. „Majoritatea persoanelor tind să apeleze la analize medicale şi la medici numai când suferă de vreo afecţiune. Din propria iniţiativă nimeni nu consultă specialişti, dar acest lucru stă în firea noastră, ne este frică de medici, de boli, de investigaţii, de spitale. Dacă ne doare ceva consultăm prietenul nostru bun, Google-ul şi ne stabilim diagnosticul, ne speriem de tot ce scrie acolo şi ne panicăm, până ajungem la doctor suntem deja stresaţi şi de fapt aflăm că este vorba de totul şi cu totul altceva. Ne plângem cât de mult cheltuim pe analize, medicamente şi consultaţii, cât suferim şi  cât este de nedreaptă viaţa. De fapt, nu ne gândim că toate bolile se pot preveni. Şi prevenţia este primul lucru care trebuie aplicat, nu medicaţia”, a spus Beatrix Hack, nutriţionist – dietetician la Centrul Medical Nova Vita.

„Un nutriţionist îşi poate crea o imagine despre starea de sănătate”

Nutriţioniştii recomandă, înainte de toate, prevenţia şi spun că anumite afecţiuni cronice nu trebuie trecute cu vederea, mai ales că ele nu vor dispărea odată cu trecerea timpului. „După o anamneză nutriţională, un chestionar despre obiceiurile alimentare şi stilul de viaţă , un nutriţionist îşi poate crea o imagine despre starea nutriţională şi de sănătate a persoanei respective, dacă acestei anamneze i se alătură şi un set de analize standard, şi mai bine. Astfel nutriţionistul poate depista eventualele probleme, printre care se numără: hiperglicemia, hipercolesterolemia, hipertrigliceridemia, proporţia necorespunzătoare a  colesterolului rău şi bun, hiperuricemia, eventualele intoleranţe alimentare, la gluten, lactoză, glucoză, care în timp duc la dezvoltarea unor boli cronice, precum afecţiunile cardio-vasculare, diabetul, dislipidemiile. Aceste afecţiuni sunt foarte serioase şi tratamentul lor necesită o schimbare totală în stilul de viaţă şi, cel mai important, ele fiind cronice nu vor dispărea după un timp de tratament, ele vor persista toată viaţa. Dacă stăm să ne gândim că putem scăpa de aceste boli cu o simplă prevenţie, de ce nu încercăm? De ce să nu apelăm la un specialist care să ne ofere sfaturi adecvate şi să ne ajute să urmăm un stil de viaţă sănătos, care să ne ferească de boli? Eu cred că este mult mai simplu să investim în prevenţie decât să cheltuim foarte mulţi bani şi energie pe diferite tratamente medicale. Există persoane cu diferite boli ale sistemului digestiv: ulcer, gastrită sau cu diferite intoleranţe alimentare, care au nevoie de o nutriţie specială toată viaţa lor. Ei trebuie să aibă mereu grijă ca starea lor să nu să se agraveze, ei trebuie să trăiască împreună cu  aceste boli, iar noi, nutriţioniştii suntem aici să-i ajutăm şi să le oferim o viaţă normală, fără griji şi stres. Managementul bolilor cronice este un lucru foarte complex şi persoanele bolnave au nevoie de îndrumare şi susţinere. Nu ezitaţi să faceţi primul pas pentru sănătatea dumneavoastră, prevenţia, şi apelaţi cu încredere la nutriţionist”, a subliniat Beatrix Hack.

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.