FOTO: Elena Pop, artista care pictează din suflet pentru suflet

Autodidactă în ceea ce priveşte pictura, târgumureşeanca Elena Pop mărturiseşte că atunci când se află în faţa şevaletului şi dă viaţă pânzelor este inspirată de intensitatea propriilor trăiri, astfel încât privitorii, experţi în artă sau doar amatori, să fie inundaţi sufleteşte de bucuria emanată de culorile vii transformate – prin mişcări meşteşugite ale penelului – în viaţă şi lumină. În prezent, artista îmbină ideal activitatea de traducător la un birou de profil cu pictura, pasiune care o relaxează şi îi transmite energii nebănuite.

Reporter: Când şi în ce context aţi început să pictaţi?
Elena Pop: Pasiunea mea porneşte din copilărie, când la orele de desen îmi plăcea foarte mult să desenez. Mi-am dorit mereu să îmi dezvolt această latură, iar pe parcurs am îndrăgit pictura, creaţia vestimentară, cu imprimeuri şi culori, şi am simţit nevoia să pun pe pânză ceea ce simt.

Rep.: Ce tehnică de pictură abordaţi?
E.P.: Depinde de starea mea de moment, de multe ori mă inspiră şi o stare, o imagine, un peisaj şi expun ce îmi transmite momentul respectiv, dar în general merg înspre abstract.

Rep.: De ce această alegere? Vi se potriveşte pictura abstractă?
E.P.: Am făcut şi peisaje dar acestea mă duc mai mult în partea melancolică, iar eu sunt o fire veselă, vreau să transmit multă bucurie, culoare, astfel încât cineva care se uită la un tablou de-al meu să trăiască sentimentul acela de luminozitate, să aibă o stare de bine. Peisajul în sine îl priveşti, stai şi analizezi şi primeşti o stare de tristeţe sau bucurie. Eu mă consider un artist al vremurilor de astăzi, trăim într-o perioadă destul de agitată şi de aceea doresc să ofer o stare de bine şi de bucurie prin culori multe. În cele mai multe tablouri ale mele folosesc culori puternice, iar negru şi gri sunt prezenţe foarte rare.

Rep.: Aţi fost autodidactă? Cum a fost evoluţia dumneavoastră artistică?
E.P.: Da. Te transpui practic, acolo eşti tu cu tine, cu trăirile tale, şi foarte multe picturi sunt făcute într-o perioadă tristă din viaţa mea. Pictez din suflet, dar am făcut şi cursuri în Italia printr-o conjunctură. Lucram pentru un magazin de haine, pentru care cream haine, şi la un moment dat m-au rugat să îi ajut la un material care trebuia pictat şi am văzut că se potrivesc toate culorile atât de bine şi o doamnă m-a îndrumat înspre un curs de pictură. După ce m-am întors acasă am început să pictez din ce în ce mai mult, am ajuns la multe ore de muncă zilnic, uneori chiar şapte-opt ore. Sunt tablouri la care lucrez două – trei zile, la altele două – trei ore sau încep tabloul, iar apoi revin cu idei şi culori noi. Pictez intens cam de şapte ani.

Rep.: Ce proiecte de viitor aveţi?
E.P.: Intenţionez să demarez o activitate alături de copii cu dizabilităţi care sper să transmită, la rândul lor, aceleaşi lucruri pe care doresc să le transmit eu, de bucurie, zâmbet, astfel încât să se simtă utili şi apreciaţi. Consider că o persoană cu dizabilităţi este la fel ca şi noi, ceea ce la noi lasă puţin de dorit deoarece aceste persoane sunt marginalizate. Mi-am propus ca în această vară, după ce copii vor intra în vacanţă, să caut un spaţiu unde să îmi pot desfăşor activitatea cu minim cel puţin patru-cinci copii. Dorinţa mea este să pictăm într-un spaţiu deschis, iar în proiectul meu sunt incluşi şi copii fără dizabilităţi.

Rep.: Cum sunt cotate pe piaţă lucrările dumneavoastră?
E.P.: Niciodată nu am pictat un tablou pentru vânzare. Tablourile merg ca şi donaţii, dacă lucrările se vând acei bani merg pentru a ajuta copii sau persoane care au nevoie. Nu am alte planuri…

Rep.: Aveţii vreun motto sau vreo regulă de care ţineţi cont atunci când pictaţi?
E.P.: Da. Regulile sunt ca lucrările să fie nonconformiste, să lucrez cu imaginaţie, cu dexteritatea pe care o am, în funcţie de ce simt.

Rep.: Ce pasiuni mai aveţi în afară de pictură?
E.P.. Îmi place foarte mult să citesc, să fac sport, să mă plimb în aer liber. Ieşitul în aer liber, în natură, mă încarcă foarte mult.

Rep.: Aveţi vreun pictor preferat?
E.P.. Da, Victor Brauner şi Picasso care e mai aproape de sufletul meu. Reuşesc să descifrez picturile lui, deşi par un amestec de obiecte. În mod sigur a fost un om cu trăiri puternice, care a lucrat din suflet.

Rep.: Pe când o expoziţie la Târgu-Mureş?
E.P.. La Sovata am avut deja două, la Hotel Danubius, iar la Târgu-Mureş voi organiza o expoziţie când voi găsi o posibilitate în acest sens. De asemenea, am invitaţie în acest sens de la Bucureşti pentru două expoziţii personale, şi o invitaţie pentru o expoziţie la Roma.

[zizigallery id=1162]